Foramen ovale este un orificiu de comunicare între cele dou? atrii, healing care în mod normal se închide la na?tere. La 1 din 4 persoane foramen ovale nu se închide, condi?ie numit? foramen ovale patent (persistent).
Creșterea presiunii în circulația pulmonară (hipertensiune pulmonară, chiar și tranzitorie – așa cum se întâmplă în cazul unui efort de tuse, strănut sau defecație) poate contribui la menținerea deschisă a foramen ovale. Este probabil cel mai frecvent defect cardiac congenital, însă nu poate fi etichetat drept boală. Un foramen ovale patent este puțin semnificativ hemodinamic, având dimensiuni de 2-10 mm (peste 1 cm poate fi considerat un adevărat defect septal atrial).
În timpul dezvoltării intrauterine, rolul foramen ovale este, alături de canalul arterial, de a șunta circulația pulmonară, a cărei rezistență este foarte crescută deoarece plămânii nu sunt expansionați (expansionarea plămânului și scăderea rezistenței pulmonare se realizează odată cu prima respirație, la naștere). Astfel, sângele venos care se întoarce în cordul drept este direcționat pe calea foramen ovale din atriul drept spre atriul stâng, șuntând astfel circulația pulmonară. Foramen ovale este unul dintre cele 3 șunturi circulatorii fetale care trebuie să se închidă la naștere. La copiii cu transpoziție de vase mari patența foramen ovale poate fi salvatoare de viață.
Clinic: Semne și simptome
Majoritatea persoanelor cu foramen ovale persistent sunt asimptomatice.
Investigații. Diagnostic
- Ecocardiografie Doppler sau cu substanță de contrast (microbule) evidențiază comunicarea interatrială
- IRM cardiac
Tratament
Tratamentul nu este necesar decât dacă apar complicații. Pacienții cu evenimente ischemice neurovasculare neexplicate (care ar putea fi asociate cu un foramen ovale patent) pot beneficia de tratament antiagregant sau anticoagulant. Închiderea foramen ovale se poate face intervențional, prin cateterism cardiac (cu ajutorul unor dispozitive de tipul CardioSeal sau Amplatzer), sau chirurgical, pentru orificiile largi (peste 25 mm).
Complicații
Persistența foramen ovale a fost asociată cu embolie paradoxală (prezența acestei comunicări între atrii face posibilă trecerea unui cheag de sânge din sistemul venos în cel arterial, cu apariția unui infarct, accident vascular cerebral, infarct renal sau ischemie periferică), boală de decompresie și migrene.
foto: BMJ
Comments
la ce varsta se poate interveni pentru repararea acestui defect
Iar in ceea ce priveste repararea acestui defect, actualmente exista posibilitatea tratamentului minim invaziv prin cateterism cardiac: se introduce o sonda prin vena femurala pana la nivelul cordului, unde se plaseaza o umbreluta care inchide orificiul dintre cele 2 atrii.