Contracepție – Prezervativul feminin (femidomul)

Prezervativul feminin este asem?n?tor celui masculin, there thumb dar de dimensiuni mai mari (aproximativ 17 cm în lungime).

Este confecţionat din poliuretan şi prezăzut cu două inele flexibile la capete. Inelul intern este subţire, iar cel extern este mai gros. Inelul de la capătul închis se fixează pe cervixul uterin şi împiedică alunecarea prezervativului în timpul contactului sexual. Inelul de la celălalt capăt se află în afara vaginului şi acoperă parţial labiile. Femidomul constituie o barieră între cei doi parteneri, împiedicând contactul lichidelor din organismul acestora (spermă, sânge, salivă). În timpul contactului sexual, femidomul colectează sperma, împiedicând-o să ajungă în vaginul şi uterul femeii.

În afara efectului contraceptiv, prezervativul feminin ajută la prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, inclusiv a infecţiei HIV. Prezervativul feminin este singurul dispozitiv la îndemâna femeii care oferă dublă protecţie. Eficienţa în prevenirea apariţiei unei sarcini este variază între 80 şi 95%, în funcţie de corectitudinea folosirii.

Prezervativul feminin este disponibil în Europa încă din anul 1992, dar nu este folosit atât de mult ca cel masculin. În anul 2005, producătorii femidomului au scos pe piaţă un alt produs, cu acelaşi design dar confecţinat din nitril, la un preţ mai mic.

Folosirea prezervativului feminin

Contactul sexual vaginal

Folosirea prezervativelor feminine necesită mai multă practică înaintea familiarizării celor doi parteneri cu acestea. Înaintea primei folosiri, se recomandă citirea atentă a instrucţiunilor de folosire. Înaintea folosirii în timpul contactului sexual, femeia trebuie să exerseze de câteva ori introducerea prezervativului în vagin, pentru a se familiariza cu acesta şi a căpăta îndemânare în folosirea corectă a acestuia.

Înaintea folosirii se recomandă verificarea datei de valabilitate a prezervativului şi integritatea ambalajului. Dacă data de valabilitate a expirat sau dacă amabalajul este deteriorat se recomandă folosirea unui alt prezervativ. Se rupe ambalajul cu grijă, folosind degetele. Nu e recomandată tăierea ambalajului cu foarfece, cuţite etc. După deschiderea ambalajului, se introduce prezervativul în vagin, astfel încât acesta să fie drept, nu răsucit iar inelul extern să fie în afara vaginului. Prezervativul se va introduce cu indexul în vagin, cât mai în profunzime. Înaintea introducerii prezervativului, femeia trebue să se asigure că acesta este lubrefiat corespunzător. Femidomul conţine lubrifiant pe bază de silicon în interior, dar se mai poate adăuga o cantitate adiţională de lubrifiant. Spre deosebire de unele prezervative masculine, prezervativul feminin nu conţine spermicide.

După introducerea corectă a prezervativului, penisul partenerului va fi ghidat în interiorul prezervativului, pentru a evita să pătrundă în vagin, pe lângă prezervativ. Nu se recomandă folosirea concomitentă a prezervativului feminin cu cel masculin, deoarece gradul de fricţiune dintre cele două prezervative poate duce la ruperea acestora.  Dacă prezervativul alunecă sau dacă inelul extern intră în vagin, se recomandă întreruperea contactului sexual imediat şi înlocuirea prezervativului cu un altul nou.

După contactul sexual, prezervativul se îndepărtează cu grijă rotind uşor inelul extern, pentru a împiedica împrăştierea spermei, şi se aruncă imediat la coşul de gunoi. Nu se recomandă aruncarea prezervativului folosit în toaletă! Prezervativul feminin este de unică folosinţă, aşadar nu se recomandă refolosirea acestuia.

Contactul sexual oral

Prezervativul feminin poate fi folosit pe post de barieră dentară în timpul contactului sexual oral, pentru a preveni transmiterea BTS. Pentru a putea fi folosit în timpul contactului sexual oral, se va tăia capătul închis al prezervativului, după care acesta se taie pe lungime, pentru obţinerea unei forme dreptunghiulare. Perezervativul astfel modificat se aplică pe organele sexuale sau la nivelul gurii partenerului. Toate zonele de contact trebuie să fie acoperite de prezervativ.

Contactul sexual anal

Unele persoane folosesc prezervativul feminin în timpul contactului sexual anal. Momentan, acesta nu este aprobat oficial sau recomandat pentru contactul anal, deoarece nu există suficiente studii pentru a stabili dacă prezervativul feminin este eficient în transmiterea BTS (inclusiv HIV) în timpul contactului sexual anal.

Avantajele şi dezavantajele prezervativului feminin

Avantaje: metodă contraceptivă imediat reversibilă, disponibil fără prescripţie medicală, oferă dublă protecţie (împotriva sarcinii şi BTS), permite femeilor să preia controlul în prevenirea unei sarcini nedorite şi a bolilor cu transmitere sexuală, protejează vaginul şi vulva, nu prezintă efecte adverse hormonale, poate fi folosit în timpul lactației, nu interferă cu starea viitoare de fertilitate, poate fi folosit de persoanele alergice la latex,  poate fi introdus cu cel mult 8 ore înaintea contactului sexual (dar trebuie îndepărtat imediat după contact), nu necesită erecţie pentru mnţinerea în poziţia recomandată, nu reduce senzaţia de plăcere din timpul contactului sexual, materialul din care este confecţionat (poliuretan sau nitril) produce reacţii alergice mai rare decât latexul şi poate fi folosit atât cu lubrefianţi pe bază de apă, cât şi cu cei pe bază de uleiuri, nu prezintă instrucţiuni speciale de depozitare.

Dezavantaje: dificultăţi de introducere corectă în vagin, unică folosinţă, preţ ridicat, vizibilitatea inelului extern în afara vaginului poate crea unor femei o senzaţie de ruşine, nu conţine spermicide, se poate rupe sau poate aluneca în vagin în timpul contactului sexual, poate produce iritaţii la nivelul vulvei, vaginului, penisului sau anusului.

Precauţii la folosirea femidomului

Dacă se întâmplă ca prezervativul să se rupă sau să alunece în vagin în timpul contactului sexual, se recomandă folosirea imediată a unui spermicid (spumă sau gel), iar femeia trebuie să ia în calcul metoda de contracepţie de urgenţă (pilula de a doua zi).

Comments  

# Dana P 2015-03-29 20:37
Buna seara !

As avea o intrebare legata de prezervativul feminin .

Pt a nu iesi in timpul actului sexual trebuie sa dam in el cu lubrifiant ?

Care e mai ok prezervativul feminin sau masculin , care e cel mai recomandat de dr.ginecologi?

Eu nu pot folosi anticonceptiona le pt sunt intr-un tratament si anuleaza efectul anticonceptiona lului .
Reply | Reply with quote | Quote
# josha 2010-12-02 05:15
interesant desi niciodata nu am procedat asta eu la fel sunt femeie dar pare mult mai usor imi place !!! :-) :oops: :P
Reply | Reply with quote | Quote

Add comment


Security code
Refresh

Ultimele comentarii