Leșinul (lipotimia, sincopa) constă în pierderea de scurtă durată a conștienței cu prăbușirea tonusului muscular și cădere, cel mai adesea datorită scăderii fluxului de sânge către creier.
Iată care sunt principalii factori care ar putea declanșa leșinul:
- spaimă bruscă sau emoții puternice
- durere violentă
- traumatisme
- ortostatismul prelungit
- tuse puternică
- scădere bruscă a tensiunii arteriale, ca urmare a deshidratării, medicației, hemoragiei sau ridicării bruște în picioare (hipotensiune ortostatică)
- abuzul de droguri sau alcool
- hipoglicemie
- hipocalcemie
- anemie
- boli cardiovasculare (stenoză aortică, infarct miocardic, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă, hipertensiune pulmonară, cardiopatii congenitale, tulburări de ritm, embolie pulmonară) sau cerebrovasculare (accident cerebrovascular, ateromatoză carotidiană)
- tulburări electrolitice
- caniculă
- recoltarea de analize de sânge
- manevre vagale (compresie a sinusului carotidian sau a globilor oculari, efort de defecție, expir cu glota închisă)
- sarcina