Boala zgârieturii de pisica (boala ghearelor de pisica, cat scratch disease) este o boala infectioasa aparuta ca urmare a unor leziuni cutanate produse de muscatura sau zgârietura de pisica, prin inocularea proteobacteriei Bartonella henselae.

Boala se manifestă prin limfadenită locoregională, febră, frisoane, inapetență, greață, vărsături și dureri abdominale. Pisicile sunt purtătoare asimptomatice ale bacteriei iar boala apare adesea cu agregare familială, în special la copii și adolescenți. Boala are o evoluție benignă, fiind caracterizată prin apariția, după 7-10 zile de incubație, a unei tumefacții pruriginoase la locul inoculării bacteriei, care ulterior se transformă într-o veziculă și apoi în pustulă; după eliminarea spontană a conținutului pustulei va rămâne o crustă care se desprinde după alte câteva zile. Uneori este posibil să apară și adenopatie locoregională dureroasă cu sindrom infecțios (erupții cutanate, febră, frison, anorexie, greață, vărsături, dureri abdominale).

Cauza

Boala zgârieturii de pisică este cauzată de bacteria Bartonella henselae (Rochalimaea henselae), care este transmisă prin mușcătură, înțepătură, zgârietură sau saliva unei pisici infectate. Pisicile sunt doar purtătoare ale bacteriei, nu dezvoltă boala ci doar găzduiesc agentul infecțios în salivă și pe gheare; pisicile sub 1 an reprezintă cel mai important rezervor zoonotic, ele având o probabilitate mai mare de a fi purtătoare. Riscul de infecție cu Bartonella este crescut în cazul pisicilor care au purici. Incidența bolii atinge un vârf în sezonul cald, când puricii sunt foarte activi și se intensifică activitatea de transmitere a bacteriei de la animalele bolnave la cele sănătoase (puricii au așadar rol de vector al transmiterii agentului infecțios între pisici). Nu este cunoscut dacă înțepătura de purice poate transmite direct agentul patogen la om.

Bacteria Bartonella henselae poate fi transmisă și prin mușcătura de șobolan, dihor, câini, maimuțe sau unele insecte.

Peste 50% din cazurile de boală a zgârieturii de pisică apar la copii, care petrec mai mult timp jucându-se cu pisicile.

Boala nu se transmite de la o persoană la alta, inocularea bacteriei producându-se doar printr-o leziune cutantă provocată de ghearele sau dinții unei pisici. Persoana care a avut boala zgârieturii de pisică capătă de obicei imunitate pe viață, astfel că nu va mai dezvolta afecțiunea ulterior.

Clinic: semne și simptome

La 1-2 săptămâni de la momentul inoculării, se dezvoltă local o papulă (umflătură indurată) pruriginoasă care se transformă în veziculă și apoi în pustulă (veziculă plină cu puroi); pustula se rupe în câteva zile și lasă în urmă o crustă care se va elimina de obicei fără cicatrici. După alte câteva zile apare mărirea în dimensiuni și inflamația ganglionilor locoregionali, care poate fi însoțită de semne generale de boală: febră, frison, cefalee, mialgii, inapetență, grețuri și vărsături, dureri abdominale.

Uneori adenopatia poate persista săptămâni sau chiar luni de zile și dacă infecția se extinde, poate apare adenopatie generalizată (pretând la diagnostic diferențial cu boli hematologice, HIV sau alte afecțiuni infecțioase).

În afara leziunilor cutanate, agentul infecțios poate fi inoculat și prin soluții de continuitate la nivelul mucoaselor (mucoasa bucală, conjunctivală). Inocularea conjunctivală determină apariția sindromului oculoglandular Parinaud, care cuprinde conjunctivită și adenopatie dureroasă preauriculară.

Complicații

Rareori boala poate poate avea o evoluție nefavorabilă cu apariția de complicații: encefalită, meningită, mielită, hepatită granulomatoasă, osteomielită și chiar septicemie.

Leziunile tegumentare se pot suprainfecta cu alți germeni, de obicei specii de stafilococ. Adenopatiile pot fistuliza și supura la exterior.

La pacienții imunocompromiși Bartonella henselae poate cauza angiomatoză bacilară cutanată sau pelioză hepatică bacilară.

Diagnostic

Diagnosticul se pune pe baza elementelor anamnestico-clinice și paraclinice:

• anamneza pune în evidență prezența animalului de companie și istoricul recent de zgârietură sau mușcătură de pisică
• examenul clinic relevă leziunea cutanată cu evoluție progresivă (papulă-veziculă-pustulă) și adenopatia locoregională
• paraclinic se poate pune în evidență infecția cu Bartonella henselae (Rochalimaea henselae) în probele prelevate din ganglionii inflamați prin frotiu (colorat Warthin-Starry), prin intradermoreacția (IDR) Reilly sau Hanger-Rose, prin determinarea ARN ribozomal (PCR) sau prin dozarea anticorpilor serici anti-Bartonella (ELISA, imuno-blotting). Hemograma și probele inflamatorii sunt de obicei normale sau pot arăta o ușoară leucocitoză și inflamație.

Pentru creșterea concordanței și acurateței diagnosticului, s-a pus la punct un scor de diagnostic pentru boala zgârieturii de pisică:

• contact cu pisică – 2 puncte
• leziune cutanată de inoculare evidențiată clinic – 2 puncte
• limfadenită regională – 1 punct
• serologie pozitivă pentru Bartonella henselae – 2 puncte

Un scor de 5 este sugestiv pentru diagnosticul de boala zgârieturii de pisică, iar un scor de 7 pune diagnosticul de certitudine.

Diagnosticul diferențial trebuie să includă alte cauze de adenopatii regionale sau generalizate:

• teste serologice – pentru mononucleoză infecțioasă (virusul Epstein-Barr), infecție HIV, infecție cu citomegalovirus, toxoplasmoză, sifilis
• biopsie ganglionară cu examen histopatologic și imunohistochimic - pentru boli hematologice

Tratament

Boala zgârieturii de pisică este o afecțiune infecțioasă autolimitată.

Tratamentul constă în administrarea de antibiotice – doxiciclină, ciprofloxacină, oxacilină, eritromicină, cotrimoxazol, cefalosporină de generația a III-a sau rifampicină, și antiinflamatoare nesteroidiene – aspirină, ibuprofen. Durata tratamentului antibiotic depinde de evoluția clinică a pacientului. Pentru leziunile cutanate sau adenopatiile abcedate se efectuează tratament chirurgical local. În formele de diseminare sistemică a infecției se va efectua antibioterapie cu gentamicină intravenos.

Prevenirea bolii

Singura metodă sigură de prevenire a contactării bolii este evitarea contactului cu pisicile infectate și a jocului agresiv, provocator cu acestea. Se recomandă tăierea unghiilor pisicii pentru a limita posibilitatea apariției unor leziuni cutanate profunde, controlul infestării cu purici (care favorizează transmiterea bacteriei între pisici) și efectuarea vaccinărilor recomandate de medicul veterinar. Părinții trebuie să educe copii să nu se joace cu pisicile necunoscute și să se spele pe mâini de fiecare dată după ce au avut contact cu un animal.

Fiind o boală ușoară și nu foarte frecventă, nu există recomandarea de renunțare la animalul de companie ca măsură de prevenție.

În cazul în care ați fost mușcat sau zgâriat de o pisică spălați bine zona cu apă și săpun și prezentați-vă la o clinică de boli infecțioase.