Angioamele senile (petele Campbell de Morgan) sau angioamele cherry sunt anomalii vasculare care apar la 50% dintre adulți, pe parcursul vieții.
Leziunile sunt localizate mai frecvent la nivelul trunchiului şi extremităţilor şi au până la câţiva milimetri în diametru. Au formă rotundă, iar culoarea lor variază de la roşu deschis până la roşu închis. Primele angioame de acest fel apar la adulţii tineri şi cresc ca număr odată cu vârsta. Un astfel de angiom este format din capilare şi venule postcapilare dilatate.
Cauza apariţiei lor este necunoscută, dar s-a observat că expunerea la unele substanţe chimice (2-butoxietanol, iperită) e asociată cu erupţia explozivă a acestor pete. Un alt factor etiologic ar putea fi reprezentat de hormoni. La unele femei gravide, aceste leziuni vasculare apar pe perioada sarcinii şi involuează după naştere. De asemenea, apariţia angioamelor cutanate poate fi expresia unui sindrom paraneoplazic. A fost observată şi o asociere între angioamele senile şi activitatea anhidrazei carbonice, cât şi o creştere a densităţii de celule mastocitare la nivelul acestor leziuni faţă de tegumentul normal.
Aceste pete de culoare roşie de la nivelul tegumentului sunt asimptomatice şi nu au nicio semnificaţie clinică, cu excepţia proceselor maligne.
Tratamentul nu este necesar, dar îndepărtarea acestor angioame se practică din considerente estetice. Opţiunile de tratament includ laserul, electrodesicarea leziunilor tipice sau excizia leziunilor de mari dimensiuni. Deşi folosită în excizia tumorilor benigne cutanate, crioterapia nu este eficientă în îndepărtarea acestor leziuni vasculare.