Amiloidoza

Amiloidoza sau distrofia amiloid? este o boal? infiltrativ? caracterizat? prin depunerea unui material proteic fibrilar în ?esuturi. Depunerea de amiloid poate fi localizat? sau sistemic?, diagnosis prostate ducând la afectarea organelor parenchimatoase (ficat, rinichi, cord, splin?).

Caracteristici biochimice

Amiloidoza reprezintă depunerea în țesutul interstițial unei substanțe proteice omogene, amorfe, eozinofile la colorația hematoxilin-eozină. Acumularea este strict extracelulară, spre deosebire de hialinoză, care este atât intracelulară cât și extracelulară. Amiloidul este o substanță de natură glicoproteică, cu structură beta-plicaturată, insolubilă în apă, solubilă în acizi puternici, care se colorează metacromatic cu violetul de metil și polarizează lumina după colorarea cu roșu de Congo (birefringență verde). Este alcătuit dintr-o componentă majoră (F – proteine fibrilare, 95%) și una minoră (P – glicoproteină pentagonală, 5%). Compoziția amiloidului este 90% proteine și 10% componente non-fibrilare (acid neuraminic, condroitin sulfat și alți glucozaminoglicani, apolipoproteina E).

Între mecanismele amiloidogenezei (procesul de formare și depunere a amiloidului) au fost teoritizate proteoliza nonfiziologică, erori de transcripție, translație și post-translație, transport proteic și mutații ce implică modificări ale proprietăților termodinamice sau kinetice ale proteinelor.

Clasificare

Clasic, se folosea clasificarea clinică a amiloidozei: primară (idiopatică), secundară (asociată bolilor inflamatorii cronice), familială, asociată mielomului sau senilă. Clasificarea modernă este cea biochimică, în funcție de tipul de amiloid; proteinele care formează fibrilele de amiloid diferă ca mărime și secvență de aminoacizi dar formează agregate insolubile similare ca structură și proprietăți. Astfel, amiloidoza asociată mielomului a devenit amiloidoză cu lanțuri ușoare (AL – amiloid light chain), iar majoritatea cazurilor de amiloidoză senilă sau polineuropatie amiloidă familială (FAP) au devenit ATTR (amiloidoză cu transtiretină).

Clasificarea amiloidului

Există aproximativ 25 proteine diferite care se pot depune ca și amiloid, majoritatea fiind constituenți ai plasmei. Din punct de vedere biochimic, au fost evidențiate 15 forme distincte de amiloid, unele dintre ele fiind mai semnificative din punct de vedere clinic. Denumirea lor constă în litera A (de la amiloid) urmată de o abreviere a proteinei fibrilare.

Alte forme de amiloid sunt cele cu lanț alfa de fibrinogen, apolipoproteină AI, apolipoproteină AII, lizozim, proteina precursoare a beta-amiloidului, cistatin C, proteina precursoare ABri, Adan, gelsolin, lactoferină, keratoepitelină, calcitonină, amilină, ANF (factor atrial natriuretic), prolactină, keratină.

Clasificarea amiloidozei

După localizare, amiloidoza poate fi: sistemică sau localizată. Amiloidoza localizată este cea care afectează un singur organ sau tip de țesut. După patogenie, poate fi primară sau secundară. Amiloidoza sistemică afectează mai mult de un organ.

Amiloidoza primară se datorează unei boli a sistemului imun (gammapatie monoclonală). Apare la pacienții cu mielom multiplu (prin depunere de amiloid AL, asociază și proteine Bence-Jones în urină și ser) sau cu alte discrazii ale celulelor imune.

Amiloidoza secundară apare secundar unei afecțiuni inflamatorii cronice, unei infecții microbiene locale sau sistemice,  unei tumori sau unei boli care invadează și distruge țesuturile. Amiloidul se depune în principal în ficat, rinichi și splină. Amiloidoza secundară poate apărea în asociere cu: osteomielita, bronșiectazii, TBC, alte supurații bronhopulmonare (abcese), tumori maligne, periarterita nodoasă, artrită reumatoidă, artrită cronică juvenilă, spondilită anchilozantă, psoriazis și artrită psoriazică, boala Still, lupus eritematos sistemic, sindromul Behcet, febra mediteraneeană familială, dermatomiozita, boala Castelman, boala Hodgin, colita ulcerativă, boala Crohn, boala Hodgkin, carcinom renal, pulmonar, urogenital sau gastrointestinal, sindroame periodice asociate criopirinei (CAPS).

Semne și simptome

Simptomatologia depinde de localizarea amiloidozei. În principal, manifestările sunt date de insuficiența organului respectiv (insuficiență renală cu retenție azotată și sindrom uremic, insuficiență hepatică cu tulburări metabolice, hiperbilirubinemie, coagulopatie și encefalopatie, insuficiență cardiacă cu dispnee, edeme și stază sistemică). Alte forme de prezentare clinică sunt: sindromul de tunel carpian, amiloidoză gastrointestinală, artropatii.

Diagnostic

Diagnosticul pozitiv de amiloidoză se pune pe baza investigațiilor anatomopatologice – pe fragmentul obținut prin biopsie se evidențiază materialul proteiniform cu caracteristicile speciale de colorare (roșu de Congo, albastru alcian) și imunohistochimie.

Pentru evitarea unor proceduri invazive cu risc crescut (biopsie endomiocardică, biopsie renală), în amiloidoza sistemică diagnosticul se poate pune și pe biopsia de mucoasă rectală sau aspirarea de grăsime subcutanată.

detectarea în ser a componentului P al amiloidului (SAP – serum amyloid P component, proteină apartinând familiei pentraxinelor)

Tratament

În amiloidoza secundară, tratamentul trebuie să țintească combaterea inflamației cronice pentru reducerea producției de amiloid.

Principalele medicații folosite în terapia amiloidozei sunt:

• DMARD (disease modifying antirheumatic drugs)
• chimioterapice – clorambucil, ciclofosfamidă, melphalan, thalidomidă, lenalidomidă iododoxorubicin
• agenți biologici – rilonacept, etanercept, rituximab