Vascularizatia cordului este asigurata de arterele coronare, care au originea în aorta (mai precis în sinusurile aortice drept si stâng, deasupra valvelor semilunare). Ca si dominanta emisferica cerebrala, fiecare individ are si o dominanta coronariana, stânga sau dreapta.
Despre circulația coronariană
Deși are un diametru foarte mic (3-5 mm în arterele epicardice), circulația coronariană are o importanță vitală. Ea este considerată a fi o circulație de tip terminal (cu puține anastomoze), însă există persoane care sunt “înzestrate” cu circulație colaterală amplă (caz întâlnit și la pacienții cu cardiopatie ischemică cronică la care colateralele se dezvoltă și se deschid ca un mecanism adaptativ la ischemie).
Deși nu reprezintă un factor influențabil, anatomia circulației coronariene a unui individ poate constitui un parametru important pentru producerea și prognosticul unui sindrom coronarian acut. În primul rând traiectul arterelor (unghi de bifurcație, traseul epicardic sau sub punți miocardice, direcția oblică) poate constitui un factor favorizant sau protector pentru formarea plăcilor de aterom sau migrarea unor emboli. Prezența colateralelor poate face diferența între salvarea sau pierderea unei porțiuni de miocard în cazul unei ocluzii totale pe o coronară cu/ fără circulație de supleere, iar distribuția ramurilor coronariene are valoare prognostică într-un infarct, în funcție de teritoriul miocardic deservit.
Artera coronară stângă dă 2 ramuri majore – artera circumflexă și artera descendentă stângă (sau artera interventriculară anterioară) – care irigă împreună atriul stâng, cea mai mare parte a ventriculul stâng, 2/3 anterioare ale septului interventricular și nodul sinoatrial (dacă nu e vascularizat de coronara dreaptă). Cele 2 ramuri pornesc de obicei dintr-un trunchi comun, a cărui ocluzie totală duce un infarct masiv, adesea fatal (motiv pentru care coronara stângă a fost denumită artera widow-maker).
Artera coronară dreaptă irigă atriul drept, cea mai mare parte a ventriculul drept, peretele inferior și posterior al ventriculului stâng, partea posterioară a septului interventricular, nodul sinoatrial și atrioventricular. Ea are ca ramuri majore artera marginală dreaptă și artera interventriculară posterioară (artera descendentă posterioară). Avantajul coronarei drepte este că are perfuzie și în timpul sistolei (spre deosebire de coronara stângă care este irigată doar în diastolă datorită compresiei sistolice), ceea ce îi conferă un răspuns mai bun la tromboliză.
Dominanța coronariană
Dominanța coronariană nu se referă neaparat la proporția de miocard irigată de coronara stângă sau dreaptă (miocardul stâng fiind de 3 ori mai mare decât cel drept, ceea ce ar înseamna o predominență stângă), ci la artera care dă ramura descendentă posterioară. Astfel, 65-70% dintre persoane au o dominanță dreaptă (artera descendentă posterioară este ramură din coronara dreaptă), 10-15% dominanță stângă (artera descendentă posterioară este ramură din artera circumflexă) și 20% sunt codominante (artera descendentă posterioară fiind irigată atât de ramuri din coronara dreaptă, cât și din coronara stângă). O definire mai precisă a dominanței coronariene ar fi după artera care irigă nodul atrioventricular, coronara dreaptă fiind și în acest caz majoritară.