De ce este infarctul nedureros la diabetici?

Pe lânga faptul ca au un risc cardiovascular de 2-3 ori mai mare fata de non-diabetici, pacientii cu diabet zaharat nici nu simt manifestarile anginoase, ceea ce poate întârzia prezentarea la medic si diagnosticarea unui infarct miocardic.

Boala coronariană este o complicație majoră a diabetului zaharat, reprezentând cauza de deces la peste 50% dintre diabetici.

Este cunoscut faptul că pacienții cu diabet zaharat pot avea episoade ischemice nedureroase, fapt confirmat atât de studiul Framingham (care a arătat că incidența infarctului miocardic silențios a fost mai mare decât la non-diabetici) cât și de alte studii (Nesto et al., Cabin et al., Bradley et al).

Durerea anginoasă este o durere viscerală condusă de fibre nervoase nemielinizate tip C. Cauza pentru care unii diabetici nu au manifestări clinice ale episoadelor ischemice este prezența neuropatiei diabetice care duce la denervare senzitivă (în trecut simpatectomia toracică era una din metodele terapeutice pentru angină!). În plus, studiile imagistice cu MIBG (meta-iod-benzil-guanidină) la pacienții diabetici au relevat faptul că anomaliile de percepție a durerii sunt legate de denervarea simpatică (Langer et al.). La acestea se adaugă și variațiile individuale în ceea ce privește pragul dureros, care pot contribui la (in)expresia clinică a episoadelor ischemice. Incidența infarctelor silențioase la diabetici este de circa 15-20%.

Absența durerii în timpul episoadelor de ischemie miocardică poate fi întâlnită și la pacienții non-diabetici, la cei cu beta-blocare cronică, terapie antianginoasă eficientă și ischemie silențioasă – problema este că față de aceștia, diabeticii manifestă mai rar și echivalente anginoase (ex. dispnee).

Aparent, lipsa percepției durerii anginoase este un avantaj pentru că nu întrerupe activitatea pacienților și nu afectează calitatea vieții (durerea fiind una din cele mai importante obiective în tratamentul bolii coronariene), însă este foarte periculoasă deoarece poate întârzia diagnosticarea unui sindrom coronarian acut.

Referințe: Silent Myocardial Ischemia in Patients With Diabetes Mellitus

Add comment


Security code
Refresh