Molluscum contagiosum este o infectie cutanata virala, sub forma de papule (bubite) si noduli, localizate mai ales la nivelul zonelor de frecare, cum sunt axilele, zona inghinala si zona poplitee (în spatele genunchilor), dar ocazional si la nivelul mucoaselor.
Papulele variază în mărime de la 1-5 mm şi pot fi de culori diferite (albe, roz sau maronii). Leziunile au un aspect ceruit cu centrul ombilicat. Pe parcurs se inflamează şi formează cruste. Un individ poate prezenta de la câteva până la sute de leziuni pe piele. Infecţia este cauzată de un poxvirus şi poate afecta atât copiii cât şi adulţii. Transmiterea infecţiei se face prin contact tegumentar direct şi a fost observată la jucătorii de wrestling, copiii care fac baie în acelaşi bazin, persoanele care folosesc aceleaşi prosoape, jucării sau haine şi la persoanele care au avut contacte sexuale protejate cu parteneri infectaţi. Autoinocularea se poate produce la persoanele care confundă infecţia cu coşurile obişnuite şi prin stoarcerea leziunilor răspândesc virusul pe o suprafaţă tegumentară mai mare. Molluscum contagiosum se poate transmite şi pe cale verticală, de la femeia infectată la făt. Igiena precară, climatul cald şi umed favorizează transmiterea virusului. Poxvirusul (MCV – molluscum contagiosum virus) care determină molluscum contagiosum este un virus inofensiv, dar care poate persista în organism pentru luni sau chiar ani de zile. Există 4 tipuri de MCV, notate de la 1 la 4, dintre care infecţia cu MCV 1 are prevalenţa cea mai mare, iar MCV 2 este descoperit de obicei la adulţi, fiind transmis pe cale sexuală. Incidenţa cea mai mare a acestei infecţii virale este observată la copii, adulţi activi sexual sau persoane cu imunodeficienţe. Contagiozitatea infecţiei durează până la dispariţia leziunilor tegumentare. Intervalul de timp de la infecţie până la apariţia leziunilor variază până la 6 luni, cu o medie a perioadei de incubaţie cuprinsă între 2 şi 7 săptămâni.
Cauze
Molluscum contagiosum este cauzat de poxvirus, cel mai mare virus ADN cunoscut. MCV (molluscum contagiosum virus) codează o proteină antioxidantă (MC066L), o selenoproteină, care neutralizează speciile reactive de oxigen şi protejează celulele de efectele dăunătoare ale ultravioletelor şi peroxizilor. MCV se replică în citoplasma celulelor epiteliale, producând incluzii citoplasmatice şi mărirea în volum a celulelor infectate.
Virusul se transmite prin contact tegumentar direct, dar şi prin contactul cu obiecte contaminate, cum sunt prosoapele, hainele sau jucăriile. MCV se transmite şi prin contact sexual. Leziunile în stadiul incipient de la nivelul organelor genitale pot fi greşit interpretate ca herpes sau veruci, dar spre deosebire de leziunile herpetice, acestea sunt nedureroase.
Molluscum contagiosum este frecvent observat la nivelul feţei, gâtului, braţelor, axilelor şi mâinilor, dar poate apărea oriunde pe suprafaţa corporală, cu excepţia palmelor şi plantelor. La persoanele imunodeprimate (SIDA), evoluţia infecţiei poate fi severă.
Simptome
Leziunile sunt la început de mici dimensiuni (2-5 mm), sub formă de papule nedureroase, pruriginoase care cresc în volum, căpătând o culoare roz-roşie, fără reacţie inflamatorie în jur. Papula prezintă în centru o depresiune plină cu material brânzos, având un aspect ombilicat. Papulele pot apărea în linie, la locul unde persoana infectată s-a scărpinat. Scărpinarea favorizează răspândirea virusului şi apariţia altor lezuni. În unele cazuri, în jurul leziunii se poate dezvolta o eczemă, datorită unei suprainfecţii bacteriene. Odată ce centrul leziunii a fost distrus, infecţia este eradicată, deoarece virusul este localizat în porţiunea centrală, ombilicată.
Leziunile sunt de obicei limitate la nivelul tegumentului, dar au fost raportate cazuri cu localizarea la nivelul pleoapei, conjunctivei sau mucoasei orale. În cazul pacienţilor imunocompromişi (sarcoidoză, leucemie limfocitară şi alte boli maligne, imunodeficienţa congenitală, timomul, terapia cu prednison sau metotrexat, SIDA, dermatită atopică), infecţia se poate manifesta cu leziuni multiple, extinse, persistente, mai ales la nivelul feţei, dar şi gâtului sau trunchiului.
Diagnostic
Diagnosticul se stabileşte pe aspectul clinic al leziunilor, deoarece cultura virusului nu se efectuează de rutină. Confirmarea se poate face prin biospie excizională. Din punct de vedere histologic, molluscum contagiosum este caracterizat prin prezenţa de corpi molluscum în epiderm, deasupra stratului bazal, care constau în celule mari cu citoplasmă granulară eozinofilică (acumulări de virioni) şi nucleu mic dispus la periferie.
Diagnosticul diferenţial se face cu: histicitomul, nevii intradermici, leziunile din varicelă, condyloma acuminata, siringom vulvar, iar la pacienţii HIV pozitivi cu infecţia cutanată cu Cryptococcus, care se manifestă ca o erupţie molluscum-like.
Tratament
Molluscum contagiosum este de obicei autolimitat, vindecându-se în câteva luni sau ani. Tratamentul poate fi necesar pentru a stopa sau preveni unele complicaţii (sângerarea din leziuni, suprainfecţia leziunilor, pruritul şi senzaţia de disconfort, cheratoconjunctivita cronică), dar şi din motive sociale (cosmetică, ruşine, frica de a transmite celorlalţi, excludere socială). Pentru a preveni autoinocularea sau transmiterea la alte persoane, e necesară intervenţia terapeutică. Scopul comun al diverselor forme de tratament este distrugerea leziunilor.
Tratament topic. Constă în administrarea de creme cu tretinoin, imiquimod, acid tricloroacetic sau cantaridină. Agenţii cauterizanţi (cantaridina, acidul tricloroacetic, nitratul de argint, tinctura de iod, podofilina, hidroxidul de potasiu) distrug epiteliul, favorizând descuamarea ulterioară a acestuia. Aplicarea cantaridinei este nedureroasă, fiind preferată pentru tratamentul molluscum contagiosum la copiii mici. Datorită efectului caustic, cantaridina trebuie aplicată cu precauţie şi nu trebuie folosită pentru leziunile din apropierea ochilor. În ciuda faptului că este folosită ca afrodisiac în unele ţări, cantaridina este foarte toxică dacă este ingerată. Retinoizii (tretinoin) reglează creşterea şi proliferarea celulară. Antagoniştii H2 (cimetidina) ameliorează simptomele, când sunt administrate în asociere cu alte tratamente pentru molluscum contagiosum. Imunomodulatoarele (imiquimod) induc producţia de citokine (interferon alfa, TNF, interleukine) şi cresc activitatea limfocitelor T.
Una dintre cele mai populare metode de tratament local o reprezintă crioterapia cu azot lichid. Prin crioterapie se distrug celulele infectate prin îngheţare. Procedura poate fi dureroasă şi poate produce disconfort. Azotul lichid determină apariţia unei vezicule la locul aplicării, care va dispărea în decurs de 2-4 săptămâni. Uleiul din arborele de ceai s-a dovedit a fi eficient în reducerea creşterii şi răspândirii leziunilor, când este folosit în formă diluată. La persoanele cu piele sensibilă poate produce dermatită de contact. Acidul salicilic poate fi folosit pentru reducerea duratei infecţiei, dar poate asocia efecte adverse de tip inflamator.
Laserterapia. Puls-laser-ul reprezintă terapia de elecţie în cazul leziunilor multiple de molluscum contagiosum. Nu se asociază cu efecte adverse ca anomalii tegumentare sau cicatrici. Leziunile dispar în proporţie de peste 90% în decurs de 2 săptămâni, după o singură şedinţă de tratament. În ciuda eficienţei ridicate, această metodă prezintă dezavantajele unui cost ridicat şi lipsei aparatului laser din unele cabinete dermatologice.
Tratament sistemic. Se pot folosi griseofulvin, metisazonă sau cimetidină.
Tratamentul chirurgical. Chiuretajul leziunilor s-a dovedit eficient atât la copii, cât şi adulţi. Atât crioterapia cât şi chiuretajul pot evolua cu cicatrici tegumentare şi decolorare cutanată locală.
În cazul infecţiei virale rezistente (imunocompromişi) se poate recurge la terapie fotodinamică cu 20% acid 5-aminolevulinic.
La pacienţii HIV pozitivi, rata de succes a tratamentul a crescut semnificativ odată cu folosirea terapiei antiretrovirale. Ameliorarea aspectului leziunilor a fost observat la unii pacienţi, la care s-a administrat ritonavir, cidofovir (topic sau intravenos), zidovudină, interferon alfa intralezional şi injecţii topice cu antigen streptococic OK-432.
Prognostic
Leziunile de molluscum contagiosum pot persista pentru luni sau ani de zile, dispărând spontan. În final, aceste leziuni dispar fără cicatrici, cu excepţia cazurilor când persoana s-a scărpinat prea viguros, acest lucru putând lăsa semne. Tratamentele infecţiei sunt eficiente la pacienţii complianţi, prognosticul în general fiind foarte bun. Pentru evitarea apariţiei cicatricilor, tratamentul trebuie iniţiat când leziunile sunt mici în dimensiuni.
Complicaţiile posibile ale bolii includ persistenţa, răspândirea şi recurenţa leziunilor, dar şi suprainfectarea bacteriană a acestora. Leziunile de la nivelul pleoapelor se pot asocia cu conjunctivită foliculară sau papilară.
Spre deosebire de virusul herpetic, care poate persista în stare latentă în organism şi se poate reactiva, MCV dispare din organism când leziunile au dispărut. Cu toate acestea nu există o imunitate persistentă împotriva acestui virus, astfel că o persoană se poate reinfecta dacă vine în contact cu o alta infectată.
Prevenţie
Pacienţii cu molluscum contagiosum trebuie să evite scărpinatul pentru a preveni autoinocularea. De asemenea, trebuie evitată folosirea în comun a prosoapelor, hainelor sau lamelor de ras cu alte persoane, pentru a nu le infecta şi pe acestea.
Deoarece molluscum contagiosum este o infecţie transmisă prin contact direct tegumentar, se recomandă să se evite contactele sexuale (chiar şi dacă s-ar folosi prezervativul) cu persoane infectate. Prezervativele nu pot oferi protecţie totală, deoarece leziunile de molluscum pot fi localizate în afara zonei acoperite de prezervativ.
Pacienţii activi sexual pot prezenta şi alte boli venerice concomitente, ca sifilisul sau gonoreea, astfel că partenerii lor trebuie de asemenea examinaţi pentru a preveni reinocularea.
Medicii obstetricieni trebuie să fie la curent cu riscul de transmitere verticală a acestei infecţii şi trebuie să ia măsuri de protecţie pentru evitarea transmiterii în timpul naşterii vaginale.
Comments