Baneocin (neomicin?+bacitracin?) - prospect
Compoziţie: Baneocin pudră/unguent: 1 g conţine: Bacitracin zinc: 250 UI, Sulfat de neomicină: 5000 UI (5 mg).
Proprietăţi şi acţiune: Baneocinul este o combinaţie de antibiotice exclusiv pentru uz extern care conţine bacitracină şi neomicină, antibacteriene singerice, cu o puternică activitate locală. Bacitracina acţionează în principal asupra germenilor grampozitivi: Streptococcului haemolitic, stafilococilor, Clostridiilor, Corynebacterium diphteriae cât şi asupra Pnemonemiei pallidum şi a câtorva germeni gramnegativi; Neisserii şi Haemophilus influenzae. Ea acţionează de asemenea şi asupra actinomicetelor şi fusobacteriilor.
O rezistenţă la bacitracină se observă foarte rar. Neomicina acţionează asupra germenilor grampozitivi şi negativi: Stafilococi, Proteus, Enterobacter aerogenes, Klebsiella preumoniae, Salmonella, Shigella, Hemophillus influenzae, Pasteurella, Neisseria meningitidis, Vibrio cholerae, Bordetella pertussis, Bacillus anthracis, Corynebacterium diphteriae, Streptococcus faecalis, Listeria monocytogenes, Escherichia coli şi Mycobacterium tuberculosis. Borrelia şi Leptospira interrogans (L. icterohaemoragie) sunt de asemenea supurate. Asocierea celor două antibiotice permite obţinerea unui spectru antibacterian larg care nu cuprinde Pseudomonas, Nocardia, ciuperci şi virusuri. Bacitracina şi neomicina, în mod normal, nu seadministrează sistemic. Aplicaţiile locale cu Baneocin pudră sau unguent reduc substanţial riscul de sensibilizare la antibiotice sistemice. Baneocinul este bine tolerat. Toleranţa ţesuturilor este excelentă şi medicamentul nu este inactivat de secreţii sau componenţi ai sângelui sau ai ţesuturilor. Dacă medicamentul este aplicat pe leziuni mari, trebuie avută în vedere absorbţia potenţială a medicamentului cât şi consecinţele sale (vezi "Efecte secundare", "Contraindicaţii", "Atenţionări speciale").
Indicaţii: Baneocinul este activ în toate infecţiile provocate de germeni patogeni sensibili la neomicină şi/sau la bacitracină. Acţiunea Baneocinului unguent este intensificată de un pansament. Baneocin pudră: - Infecţii bacteriene ale pielii de mică extindere, de ex: Herpes simplex, Herpes zoster/vezicule de varicelă, impetigo contagios supurant, ulcere infectate ale gambei, eczeme infectate, dermatite fesiere (la nou-născuţi) infectate cu bacterii. Prevenirea infecţiilor ombilicale la nou-născuţi. După intervenţii chirurgicale (dermatologice) Baneocin pudră poate fi utilizat ca adjuvant în îngrijirea postoperatorie (excizii şi cauterizări, tratarea ragadelor, ruptură perineală, episiotomie, răni şi cicatrice supurante). Baneocin unguent: Infecţii bacteriene focale ale pielii: Furuncule, antrax (după tratament chirurgical), foliculita bărbiei, foliculita profundă, hidrosadenite supurative, periporite, perionyxis. Infecţii ale pielii de extindere limitată: Impetigo contagios, ulcere infectate ale gambei, eczeme secundare infectate, răni şi tăieturi infectate secundar, opăriri cu apă fierbinte, arsuri, operaţii estetice şi grefe cutane (de asemenea profilactic şi pansamente cu unguent). După intervenţii chirurgicale: Baneocin unguent poate fi folosit ca adjuvant în timpul îngrijirii postoperatorii: Baneocin unguent întins pe feşe de tifon este eficient la pacienţii cu infecţii sau răni (ex. infecţii ale canalului urechii externe, răni sau escare chirurgicale).
Mod de administrare: Se aplică un strat subţire de pudră sau unguent pe rană, acoperit eventual cu un pansament.
Posologie: În general 2-4 aplicaţii cu Baneocin-pudră sau 2-3 cu Baneocin-unguent pe zi, atât la adulţi cât şi la copii. La pacienţii cu arsuri care acoperă mai mult de 20% din suprafaţa corpului, Baneocinul se va aplica o singură dată pe zi (în particular la pacienţii cu funcţii renale reduse), deoarece substanţele active pot fi absorbite. În cazul unui tratament local este recomandabil să nu se depăşească o doză de 1 g de neomicină pe zi (corespunzătoare la 200 g de pudră sau pomadă de Baneocin) timp de 7 zile. În caz de repetare se va înjumătăţi doza.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la bacitracină sau/şi neomicină sau la alte antibiotice aminoglicozidice. Baneocinul nu trebuie aplicat în leziuni severe extinse ale pielii deoarece absorbţia medicamentului poate cauza ototoxicitate până la pierderea auzului. Dacă există posibilitatea unei absorbţii necontrolate, Baneocinul nu se va administra pacienţilor cu tulburări excretorii grave de origine cardiacă sau renală cât şi celor cu leziuni vestibulare sau/şi cohleare. În caz de timpan perforat nu se aplică Baneocin în conductul auditiv extern. Nu se aplică Baneocin pe mucoasa oculară.
Sarcină şi alăptare: În caz de posibilă resorbţie, Baneocinul se aplică cu multă prudenţă; neomicina, ca şi toate antibioticele aminoglicozidei, traversează placenta. S-a descris apariţia de leziuni ale aparatului cohlear la făt, în cazul administrării de doze mari pe cale parenterală.
Efecte secundare: În aplicaţii externe, pe piele, mucoase şi răni, Baneocinul este în general bine tolerat. Rar pot apărea descuamări, uscăciunea pielii, congestia tegumentelor pielii şi prurit. Aplicat în dermatoze cronice (ex. dermatoze congestive) şi otită medie cronică, Baneocinul favorizează sensibilizarea vis-a-vis de un mare număr de diferite substanţe, printre care şi neomicina. Aceasta se poate manifesta prin răspunsul slab la tratament. În anumite situaţii pot apărea reacţii alergice. Alergiile ce se manifestă sub formă de eczeme de contact sunt extrem de rare. Alergia la neomicină se asociază, în aproximativ 50% din cazuri, cu o cross-alergie cu celelalte antibiotice din clasa aminoglicozidelor. La pacienţii cu leziuni extinse ale pielii se vor avea în vedere absorbţia Baneocinului şi urmările ei (ex. leziuni vestibulare şi cohleare, nefrotoxicitate şi blocaj neuromuscular).
Interacţiuni (ca urmare a absorbţiei sistemice): În cazul absorbţiei sistemice, administrarea simultană de cefalosporine sau de alte aminoglicozide poate potenţa nefrotoxicitatea. Folosirea simultană de diuretice, ca acidul etacrinic sau furosemid, poate agrava de asemenea oto- şi nefrotoxicitatea. La pacienţii care primesc narcotice, anestezice sau relaxanţi musculari, absorbţia Baneocinului poate potenţa blocajul neuromuscular.
Incompatibilităţi: Nu sunt cunoscute incompatibilităţi la bacitracin şi neomicină.
Atenţionări şi precauţii speciale: În cazul aplicării de doze mai mari decât cele prescrise (în special la pacienţii cu ulcere trofice), se recomandă observarea cu atenţie a semnelor nefrotoxice sau/şi ototoxice, datorate posibilităţii de absorbţie a Baneocin-ului. La pacienţii cu funcţii hepatice sau/şi renale reduse, înaintea şi în timpul tratamentului intensiv cu Baneocin, datorită creşterii riscului efectelor toxice, se vor face atât teste de urină şi sânge, cât şi audiometrice. Posibilitatea unei ototoxicităţi impune o folosire prudentă în caz de otită medie cronică mai veche. În caz de timpan perforat nu se aplică în conductul auditiv extern. La pacienţii cu acidoze, miastenia gravis sau alte boli neuromusculare, în cazul în care pot avea loc absorbţii necontrolate, atenţia trebuie îndreptată către blocajele neuromusculare. Calciul şi neostigmina pot împiedica astfel de blocaje. În tratamente prelungite trebuie avută în vedere posibilitatea apariţiei germenilor rezistenţi, în special a fungiilor. În astfel de cazuri, se va proceda la tratamentul cel mai adecvat. În caz de alergie sau suprainfecţii se opreşte tratamentul.
Condiţii de păstrare: Ferit de lumină, sub 25 grade Celsius. Păstraţi pudra în locuri uscate. Stabilitate: Păstrat corect, Baneocin pudră/unguent rămâne stabil până la data indicată pe ambalaj.
Formă de prezentare: Baneocin pudră: Cutii pentru pudră de 10 g. Baneocin unguent: tuburi a 20 g şi ambalaj clinic.