Actualmente, clinic vaccinurile gripale sunt ob?inute prin culturi pe ou? de g?in? embrionate (OGE), fiind contraindicate celor cu alergie cunoscut? la proteinele din ou (ovalbumin?). Vaccinul gripal conține 3 tulpini virale (2 de virus gripal A care au circulat sezonul anterior și 1 de virus gripal B) și este de 2 tipuri: viu-atenuat (sub formă de spray care se administrează intranazal) sau inactivat (care se administrează intramuscular sau subcutanat profund).

Într-un studiu de faza a 3-a pe 7000 pacienți publicat în The Lancet, cercetătorii au evaluat eficacitatea, siguranța și imunogenicitatea unui vaccin gripal trivalent cu virus crescut în culturi celulare. Rezultatele au arătat că vaccinul obținut prin culturi celulare este bine tolerat, nu dă reacții adverse majore (acestea fiind de cele mai multe ori ușoare și tranzitorii) și are o eficacitate similară cu cea a vaccinului preparat prin cultură pe ou embrionat (comparația a fost făcută prin determinarea titrului de anticorpi anti-hemaglutinină).

Experiența recentă cu gripa pandemică A/H1N1 din 2009-2010 a scos la iveală faptul că sunt necesare metode noi de producere rapidă a vaccinurilor în cazul unor boli infecțioase care pot evolua pandemic. Vaccinul gripal este diferit de celelalte vaccinuri prin aceea că necesită modificări anuale în compoziția antigenică în funcție de tulpinile circulante și de mutațiile acestora (drift antigenic, shift antigenic). Astfel, pentru optimizarea reacției sistemelor sanitare la amenințări pandemice sunt necesare metode rapide de producție a vaccinurilor pe scară largă, ceea ce nu se poate realiza cu tehnica cultivării pe OGE (care mai presupune și disponibilitate mare de ouă fertile, risc de contaminare bacteriană și costuri foarte mari). În plus, unele tulpini de virus gripal (cum a fost cel al gripei aviare H5N1) sunt letale pentru embrionii de găină. Vaccinul obținut prin culturi celulare poate fi produs rapid și conține o tulpină autentică (față de replicarea în ouă embrionate, unde virusul trebuie să se adapteze mediului și suferă unele modificări genetice). Culturile celulare studiate pentru obținerea vaccinurilor gripale sunt: celule epiteliale renale canine (Madin Darby canine kidney), celule renale de maimuță (Vero cell-culture) și celule conjunctivale umane transformate cu adenovirus (Per.C.6).

Necesitatea schimbării anuale a compoziției vaccinului gripal în funcție de tulpinile circulante ar putea și ea fi rezolvată prin crearea unui vaccin universal (Berthoud TK et al, 2011), care să genereze un răspuns imun împotriva unor proteine core (de miez, comune tuturor virusurilor gripale) și nu împotriva proteinelor de suprafață (H – hemaglutinină, N – neuraminidază).