Diagnosticul infec?iei cu virusul hepatitic C (VHC) se pune pe teste serologice care identific? anticorpii anti-VHC ?i pe teste moleculare care identific? particulele virale.
Testarea pentru hepatită C este recomandată persoanelor cu risc de infectare: pacienți dializați, care au primit transfuzii de sânge sau produse de sânge (în special înainte de 1989 întrucât sângele nu era testat, dar riscul există și acum întrucât donatorul poate să fie infectat recent și să nu se fi produs seroconversia cu apariția anticorpilor anti-VHC), toxicmani consumatori de droguri intravenoase, personal medico-sanitar, persoane HIV pozitive, care au avut contact intim cu un pacient cu hepatită virală C sau care au o citoliză hepatică (creșterea transminazelor) de cauză necunoscută.
Anticorpii anti-VHC sunt anticorpi sintetizați de organism împotriva particulelor virale și indică expunerea la virusul hepatitic C. Anticorpii nu disting între o infecție vindecată sau o infecție activă (acută sau cronică). Testul are o sensibilitate foarte bună, fiind folosit în screening, însă poate da și rezultate fals-pozitive (adică anticorpii sunt prezenți, dar pacientul nu are infecția cu VHC: frecvent în boli autoimune). Rezultate fals-negative (anticorpii sunt absenți, dar există infecție VHC) pot apare în cazul în care pacientul se află în fereastră serologică și nu a apărut încă seroconversia anti-VHC (nu s-au format anticorpii anti-VHC), la cei cu imunodepresie (HIV +), insuficiență renală, crioglobulinemie mixtă esențială sau infecție VHC ocultă. Testul se bazează pe o metodă imunoenzimatică (EIA, enzyme immunoassay) și detectează anticorpii împotriva proteinei core și a proteinelor nonstructurale (NS3, NS4, NS5) începând cu 4 săptămâni de la contactul infectant. Există și teste rapide cu strip-uri care pot identifica anticorpii într-o picătură de salivă sau sânge (OraQuick HCV Rapid Antibody Test). Sensibilitatea testului depinde de prevalența infecției VHC în populație. La persoanele fără factori de risc, testul ratează diagnosticul în 0.5-1% din cazuri, însă este grevat de o rată semnificativă de rezultate fals-pozitive.
Testul RIBA VHC (recombinant immunoblot assay) este recomandat pacienților la care anticorpii anti-VHC ies pozitivi, pentru a verifica dacă nu este vorba despre un rezultat fals-pozitiv. Dacă este pozitiv (există anticorpi împotriva a cel puțin 2 antigene virale), testul RIBA confirmă că există o expunere la VHC (însă lafel ca și anticorpii anti-VHC, nu poate distinge dacă este vorba despre o infecție acută sau o infecție în antecedente), iar dacă este negativ (nu există anticorpi împotriva niciunui antigen viral), înseamnă că rezultatul la testarea anticorpilor anti-VHC este fals-pozitiv și pacientul nu este infectat cu VHC. În situația în care RIBA este nedeterminat (există anticorpi împotriva unui singur antigen viral) sau pozitiv, se recomandă determinarea testarea ARN-VHC.
Testul ARN-VHC este un test (calitativ/cantitativ) care distinge între o infecție actuală sau una trecută. Dacă rezultatul este pozitiv (ARN-VHC este detectabil) înseamnă că pacientul are o infecție activă cu virus hepatitic C, iar dacă este negativ infirmă infecția VHC. Testul este util și pentru depistarea pacienților cu infecție acută care se află în fereastră serologică (au anticorpii anti-VHC absenți). Determinarea cantitativă a încărcăturii virale este utilizată și pentru monitorizare eficienței terapiei antivirale (scăderea cu peste 99% sau mai mult de 2log10 a viremiei la 4 săptămâni definește răspunsul virusologic rapid, iar la 12 săptămâni răspunsul virusologic precoce, iar menținerea nedetectabilă a viremiei la 6 luni de la întreruperea terapiei definește răspunsul virusologic susținut). Testele de ultimă generație pot detecta cantități foarte mici de ARN viral (sub 100 copii/ml). Acidul nucleic viral poate fi detectat prin tehnici de amplificare precum PCR sau TMA (transcription-mediated amplification).
Genotiparea virală se efectuează după confirmarea infecției VHC, pentru caracterizarea genotipului de virus hepatitic C. Utilitatea identificării genotipului este dată de faptul că anumite genotipuri (1 și 4) au un răspuns mai prost la terapie decât altele (2 și 3).
Antigenul Core HCV poate fi depistat cu ajutorul metodei CMIA (chemiluminescent microparticle immunoassay) iar astfel de teste sunt actualmente disponibile (Architect, Abbott Diagnostics). Ag Core HCV are o acuratețe de până la 98% în detectarea infecției în probe de sânge preseroconeversie (care sunt ARN-VHC pozitive, dar anticorpi anti-VHC negative). Testarea antigenului Core VHC este un marker surogat pentru ARN-VHC, care are avantajul unui cost mai redus.
Detalii despre serologia VHC sunt disponibile pe siteul CDC.