Metoda temperaturii bazale este o metoda contraceptiva naturala care se bazeaza pe identificarea perioadei fertile si abstinenta periodica, în corelatie cu modificarile termice ce apar în preajma ovulatiei.
Femeile care vor să apeleze la metoda temperaturii bazale pentru contracepție trebuie să efectueze un grafic al evoluției temperaturii (menotermogramă) pe cel puțin 3 luni succesiv, pentru a putea stabili corelații cu etapele ciclului menstrual. Metoda presupune măsurarea în fiecare dimineață, imediat după trezire, înainte de a mânca sau bea ceva, a temperaturii bazale (în condiții de repaus). Pentru acuratețe se recomandă folosirea unui termometru cu o scală detaliată între 36 și 38 grade, cu gradații de 0,05-0,1 grade Celsius. Determinarea temperaturii se va face axilar, oral, vaginal sau rectal (odată aleasă o metodă de termometrizare se vor efectua determinările doar în acea zonă pentru că între temperatura axilară și cea rectală pot exista diferențe de 0,5-1 grad).
În faza pre-ovulatorie, nivelul crescut de estrogeni determină o temperatură bazală mai mică, pentru ca după producerea ovulației, aceasta să crească ca urmare a acțiunii progesteronului secretat de corpul galben. Urmărind aceste fluctuații ale curbei termice pe durata câtorva cicluri menstruale succesive, se va constata pe menotermogramă o scădere ușoară cu 0,2-0,3 grade a temperaturii bazale cu circa 14 zile înainte de următoarea menstruație (corespunzând momentului ovulației), urmată de o creștere cu 0,3-0,5 până la 1 grad în 1-2 zile (ceea ce corespunde cu sfârșitul ovulației), creștere care se menține până la finalul ciclului (când scade iarăși brusc, datorită degenerării corpului galben în corp albicans și scăderea nivelului de progesteron). Așadar, curba termică permite estimarea datei ovulației – care are loc cu 1-2 zile înainte de creșterea temperaturii bazale. Perioada fertilă (în care partenerii trebuie să practice abstinența sau contracepție suplimentară dacă vor să evite sarcina sau din contră, să intensifice activitatea sexuală dacă doresc să conceapă) se va calcula în jurul datei estimate a ovulației – 4-5 zile înainte de aceasta (reprezentând intervalul în care spermatozoizii pot supraviețui în tractul genital feminin în așteptarea ovulului) și 1-2 zile după aceasta (reprezentând intervalul în care ovulul expluzat este viabil pentru a fi fecundat). Pentru o acuratețe cât mai bună în stabilirea momentului ovulației se recomandă urmărirea curbei temperaturii pe mai multe cicluri menstruale. Creșterea temperaturii de la ovulație se face brusc în majoritatea cazurilor (de la o zi la alta) și mai rar treptat, pe durata a câteva zile; ea este considerată marker al ovulației doar dacă apare o singură dată pe durata ciclului și este urmată de o menținere în platou.
Femeia trebuie să ia în considerare orice factor care ar putea interfera cu determinarea temperaturii: efort fizic, stress, ora și condițiile măsurării (termometrizarea trebuie făcută la aceeași oră de dimineață în fiecare zi, cu același termometru și în același loc), activitate sexuală, consum de alcool, tulburări de somn, apariția unor boli febrile (infecții, inflamații).
Ca și celelalte metode naturale de contracepție, metoda temperaturii bazale este necostisitoare și lipsită de riscuri, dar nu protejează împotriva infecțiilor cu transmitere sexuală. Metoda poate fi folosită atât pentru planificarea concepției cât și pentru contracepție. Este recomandată femeilor cu ciclu menstrual regulat. Foi pentru diagrama temperaturii sunt disponibile în farmacii sau la cabinetele de planning familia. Deși sunt inconfortabile, măsurarea rectală și vaginală au cea mai mare precizie. Pentru creșterea gradului de acuratețe a predicției ovulației, se recomandă combinarea metodei temperaturii bazale cu alte metode de determinare a ovulației (ex. metoda mucusului cervical, metoda simpto-termică, metoda poziției colului uterin, metoda calendarului).