Paradoxul tratamentului simptomatic

Tratamentul simptomatic este unul dintre palierele terapiei farmacologice (al?turi de tratamentul patogenic ?i cel etiologic) ?i se adreseaz? strict simptomelor pacientului. El se administrează ca adjuvant tratamentului patogenic (care se adresează mecanismului fiziopatologic) sau etiologic (care se adresează cauzei), în afecțiunile autolimitate care nu au tratament etiologic (ex. viroze respiratorii) sau în condiții tranzitorii (ex. durere de cap). Sigur că tratamentul simptomatic ameliorează starea bolnavilor, însă paradoxal uneori acesta este chiar contraindicat. Să luam exemplul antitusivelor, antidiareicelor și antiemeticelor.

Antitusivele

Tusea este un simptom frecvent în infecțiile respiratorii. Aparent soluția este administrarea de antitusive pentru combaterea tusei. Această atitudine nu este însă întotdeauna corectă. Să ne amintim că tusea este un act reflex care apare ca urmare a pătrunderii de particule străine în arborele respirator și care este de fapt un mecanism de apărare a organismului care are drept scop eliminarea germenilor din căile aeriene (similar apare și reflexul de strănut, de la care de asemenea nu trebuie să ne abținem). Astfel, dacă administrăm antitusive riscăm să anulăm acest mecanism de apărare și să favorizăm stagnarea microbilor și a secrețiilor în căile respiratorii, ceea ce este mult mai dăunător decât tusea în sine. În plus, unele antitusive au și efect de deprimarea a respirației și de uscare a secrețiilor bronșice. În bolile respiratorii acute care evoluează cu tuse productivă (umedă, cu expectorație) trebuie chiar să favorizăm tusea și astfel eliminarea secrețiilor din arborele respirator. Pentru aceasta sunt recomandate expectorante (care cresc cantitatea secrețiilor și le fluidifică – mucolitice de tipul acetilcisteină sau bromhexin). La astmatici, tusea se ameliorează după hidratare adecvată și bronhodilatatoare. Prin urmare, antitusivele sunt recomandate doar în tusea seacă, uscată, chinuitoare (care interferă cu somnul), în tusea spastică (ex. tusea măgărească), tusea intensă care accentuează iritația traheobronșică, tusea cronică, tusea care declanșează bronhospasm sau hemoptizie și atunci când favorizează diseminarea aerogenă a unor boli foarte contagioase; o altă indicație a antitusivelor din clasa opioidelor este atunci când se dorește și un efect analgezic și sedativ (cancer pulmonar, traumatisme toracice, pneumotorax, embolie pulmonară).

Antidiareice și antiemetice

Diareea, greața și vărsăturile sunt simptome frecvente în infecțiile enterice. Atât diareea (expresie a peristaltismului accelerat) cât și emeza (expresie a antiperistaltismului) sunt și ele, ca tusea și strănutul, mecanisme de apărare a organismului al căror scop este eliminarea din tubul digestiv a agentului patogen. În toxiinfecțiile alimentare cauzate de toxine bacteriene sau diareile acute toxigene, secretorii sau inflamatorii este mai bine să ne abținem de la administrarea de antiemetice sau antidiareice deoarece favorizăm contactul prelungit al toxinei și bacteriei cu mucoasa gastrointestinală, pe care o agresează. Diareea și emeza nu fac altceva decât să “spele” mucoasa digestivă de enterotoxine și bacteriile aderente care le produc. În diareile apoase și vărsăturile repetate trebuie acordată o atenție specială deshidratării și tulburărilor electrolitice.

Add comment


Security code
Refresh

Ultimele comentarii