Lioresal (baclofen) - prospect
Compoziţie: Substanţă activă: acid beta-(aminometil)-4-clorohidrocinamic (= baclofen), un amestec racemic de izomeri R(-) şi S(-). Baclofenul este un derivat al acidului gama-aminobutiric (GABA).
Formă de prezentare: Cutie cu 50 tablete conţinând 10 mg baclofen. Cutie cu 50 tablete conţinând 25 mg baclofen.
Proprietăţi: Este un antispastic foarte eficient cu acţiune la nivelul măduvei spinării. Mecanismul de acţiune şi proprietăţile sale îl deosebesc de alţi agenţi antispastici. Baclofenul reduce transmisia reflexului polisinaptic şi monosinaptic, probabil prin stimularea receptorilor GABA, această stimulare inhibând eliberarea aminoacizilor glutamat şi aspartatul excitator. Transmisia neuromusculară nu este afectată de către baclofen. El exercită un efect antinociceptiv. În maladiile neurologice asociate cu spasme ale muşchilor scheletici, efectele clinice ale Lioresal-ului se manifestă printr-o acţiune benefică asupra contracţiilor musculare reflexe şi o diminuare marcată a durerii, automatismului şi clonusului. Ameliorează mobilitatea bolnavului şi facilitează fizioterapia activă şi pasivă.
Acţiune terapeutică: Antispastic cu acţiune asupra măduvei spinării. Miorelaxant al musculaturii striate.
Farmacocinetică: Baclofenul, substanţa activă, este absorbit complet şi rapid în tractul gastrointestinal. După administrarea orală a unor doze unice de 10,20 şi 30 mg baclofen, concentraţia plasmatică maximă este în medie de 180,340 şi respectiv 650 ng/ml, după 0,5-1,5 ore. Ariile corespondente de sub curbele concentraţiei serice (AUCS), care cresc proporţional cu mărimea dozei, ating cam 1,140, 2,230 şi respectiv 3,350 ng x h/ml. Volumul de distribuţie a baclofenului ajunge la 0,7 l/kg corp. În lichidul cerebrospinal, substanţa activă are o concentraţie de aproximativ 8,5 ori mai scăzută decât în plasmă. Timpul de înjumătăţire plasmatică a baclofenului este în medie de 3-4 ore. Rata sa de legare de proteinele serice este de aprox. 30%. Baclofenul se elimină, în general, neschimbat: în 72 ore, aprox. 75% din doză este excretată prin rinichi, aprox. 5% din această cantitate fiind sub formă de metaboliţi. Restul din doză, incluzând 5% ca metaboliţi, se excretă prin fecale. Principalul metabolit este acidul -p-clorofenil)-hidroxibutiric, care este inactiv farmacologic.
Indicaţii: Spasticitatea muşchilor scheletici în scleroza multiplă, tulburări spastice ce apar în boli ale măduvei spinării, de natură infecţioasă, degenerativă, traumatică, neoplazică sau de origine necunoscută, de ex. paralizie spinală spastică, scleroză laterală amiotrofică, siringomielie, mielită transversă, parapareze sau paraplegii traumatice şi compresie a măduvei, spasm muscular de origine cerebrală, în special când se datorează paraliziei cerebrale infantile ca şi după accidente cerebrovasculare sau în prezenţa maladiei cerebrale degenerative sau neoplazice.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la baclofen.
Reacţii adverse: Apar în special la începutul tratamentului dacă se creşte prea rapid doza, dacă se folosesc doze mari sau dacă pacientul este vârstnic. Reacţiile adverse sunt deseori tranzitorii şi pot fi atenuate sau eliminate reducând doza, ele sunt rareori severe pentru a necesita întreruperea medicaţiei. La bolnavii cu o boală psihică sau cu tulburări cerebrovasculare şi la bătrâni, reacţiile adverse pot prezenta forme mai serioase. Sistem nervos central: În special la începutul tratamentului apar frecvent efecte nedorite precum toropeală ziua, somnolenţă, greaţă. Uneori apar: uscăciune a gurii, scăderea capacităţii respiratorii, oboseală, confuzie mintală, ameţeală, greaţă, vomă, dureri de cap şi insomnie. Manifestările psihice şi/sau neurologice raportate ocazional includ euforie, stări depresive, parestezii, mialgii, atonie musculară, ataxie, tremor, nistagmus, tulburări de acomodare, halucinaţii, coşmaruri. Deseori este dificilă distincţia dintre aceste manifestări şi cele ale bolii care se tratează. Scăderea pragului de convulsie şi crizele de convulsii pot apărea în special la bolnavii epileptici. Gastrointestinal: Rar apar tulburări gastrointestinale minore (constipaţie, diaree). Cardiovascular: Uneori hipotensiune. Urogenital: Întâmplător sau rar apar disurie, micţiuni frecvente, enurezis. Alte reacţii adverse. Cazuri izolate, de tulburări vizuale, hiperhidroză, erupţii cutanate, tulburări ale funcţiei hepatice. Unii bolnavi au prezentat o spasticitate crescută, ca o reacţie paradoxală la medicaţie. Mai poate apărea un grad de hipotonie musculară, care se remediază prin reducerea dozei date ziua şi posibil mărind doza de seară.
Precauţii: Bolnavii care, în afară de spasticitate, suferă şi de tulburări psihotice, schizofrenie sau stări confuzionale trebuie trataţi atent cu Lioresal, supravegheaţi, deoarece poate apărea o exacerbare a acestor manifestări. La bolnavii spastici cu epilepsie, Lioresal-ul se poate utiliza sub supraveghere, cu condiţia continuării cu o terapie anticonvulsivantă adecvată. Aceeaşi atenţie se recomandă bolnavilor cu ulcer peptic, maladii cerebrovasculare, alterări renale, hepatice, respiratorii. Sub tratamentul cu Lioresal se poate observa o îmbunătăţire a tulburărilor neurologice ce afectau evacuare vezicii urinare. Medicamentul trebuie folosit însă cu precauţie la bolnavii cu hipertonie preexistentă a sfincterului vezical, deoarece poate apărea retenţia acută a urinei. La întreruperea bruscă a medicaţiei cu Lioresal, în special în tratamentele de lungă durată, s-au observat apariţia unor stări confuzionale şi anxietate, halucinaţii, stări psihotice, maniacale sau paranoide, convulsii (status epilepticus), tahicardie, agravarea temporară a spasticităţii. Tratamentul trebuie oprit gradat prin reducerea succesivă a dozei (pe o perioadă de aprox. 1-2 săptămâni). La bolnavii cu boli hepatice sau cu diabet zaharat trebuie efectuate periodic teste de laborator. Potenţial mutagen, carcinogen şi toxic asupra fătului: În studiile experimentale nu s-a putut dovedi că baclofenul are un potenţial carcinogen sau mutagen. El măreşte incidenţa herniilor ventrale la fetuşii de şobolan, când s-au folosit cele mai mari doze. Nu s-au notat efecte teratogene la şoareci şi iepuri. S-a observat la femelele de şobolan, care au fost tratate timp de 2 ani cu baclofen o creştere, în funcţie de doză, a incidenţei chisturilor ovariene. A nu se lăsa la îndemâna copiilor!
Sarcină şi alăptare: În sarcină, în special în primele 3 luni, Lioresal-ul se utilizează numai dacă este de necesitate vitală. Beneficiul tratamentului pentru mamă trebuie cu grijă cântărit faţă de riscurile posibile pentru copil. Baclofenul străbate bariera placentară şi trece în lapte, dar în cantităţi foarte mici.
Interacţiuni: Când Lioresal-ul este administrat concomitent altor preparate care acţionează asupra SNC sau alcoolului, poate apărea o sedare crescută. În timpul tratamentului concomitent cu antidepresive triciclice, efectul Lioresal-ului poate fi potenţat, ducând la hipotonie musculară pronunţată. Deoarece tratamentul concomitent cu Lioresal şi antihipertensive se pare că produce scăderea tensiunii arteriale, dozarea medicaţiei antihipertensive trebuie să fie ajustată. La bolnavii cu boală Parkinson, trataţi cu Lioresal şi levodopa sau carbidopa, pot apărea confuzii mintale, halucinaţii şi agitaţie.
Dozare: Tratamentul începe cu doze mici de Lioresal, mărindu-le gradat. Doza optimă zilnică se adaptează individual, în funcţie de necesităţile bolnavului, în aşa fel încât clonusul, spasmele extensorilor şi flexorilor să scadă, dar să se menţină un grad suficient de tonus muscular pentru a permite mişcări active şi să se evite pe cât este posibil reacţiile adverse. Lioresal-ul se ia în timpul mesei, cu puţin lichid. Doza zilnică se fracţionează în cel puţin trei prize la adulţi şi cel puţin 4 prize la copii. La adulţi, tratamentul, de regulă, trebuie să înceapă cu o doză de 5 mg de 3 ori pe zi, apoi se măreşte din 3 în 3 zile cu 5 mg de 3 ori pe zi, până se atinge doza zilnică necesară. La pacienţii cu sensibilitate la medicamente se va începe cu o doză zilnică mai mică (5 sau 10 mg), apoi se măreşte treptat. Doza optimă este între 30 mg şi 75 mg/zi, deşi la bolnavii spitalizaţi, o doză zilnică de 100-200 mg poate fi uneori necesară. La bolnavii cu funcţia renală perturbată sau care sunt supuşi hemodializei, se aplică o doză mică de Lioresal (aprox. 5 mg/zi). În pediatrie, doza este de 0,75-2 mg/kg corp. La copiii peste 10 ani se poate da însă o doză maximă zilnică de 2,5 mg/kg corp. Tratamentul se începe de obicei cu 2,5 mg de 4 ori pe zi. Doza se măreşte la interval de 3 zile, până se atinge cantitatea necesară. Pentru tratamentul de menţinere: copiii de la 12 luni la 2 ani: 10-20 mg, copiii între 2-10 ani: 30-60 mg (maximum 70 mg).
Supradozare: Semne şi simptome în depresia SNC: somnolenţă, pierderea conştinţei, depresie respiratorie, comă. Mai pot apărea: confuzie, halucinaţie, agitaţie, tulburări de acomodare, absenţa reflexului pupilar, hipotonie musculară generalizată, mioclonii, hiporeflexie sau areflexie, convulsii, vasodilataţie periferică, hipotensiune, bradicardie, hipotermie, greaţă, vărsături, diaree, hipersalivaţie, valori crescute ale LDH, GOT şi Ap. O deteriorare a stării generale a bolnavului apare şi când se asociază diferite substanţe sau medicamente care acţionează asupra SNC (alcool, diazepam, antidepresive triciclice). Tratament: nu se cunoaşte un antidot specific. Eliminarea medicamentului din tractul gastrointestinal se fac prin inducerea vomei şi spălături gastrice. Pacientul comatos trebuie intubat înaintea spălăturii gastrice. Se administrează cărbune activ, dacă este necesar laxative saline. În depresia respiratorie se face respiraţie artificială şi monitorizare cardiovasculară. Deoarece medicamentul este excretat în principal prin rinichi, este necesară forţarea diurezei prin administrare de mari cantităţi de lichide şi eventual asocierea unui diuretic. În prezenţa convulsiilor trebuie administrat cu mare grijă diazepam i.v.
Condiţii de păstrare: Se păstrează protejat de căldură şi umiditate.