Boala de reflux gastroesofagian si gastrita sunt afectiuni foarte frecvente care provoaca disconfort semnificativ pacientilor.
Pentru a controla cât mai bine simptomatologia asociată acestor afecțiuni, iată câteva greșeli frecvente care trebuie evitate:
Antiacidele pe bază de calciu
Antiacidele pe bază de calciu sunt foarte bune pentru un control rapid al durerii epigastrice și pirozisului (arsură retrosternală). Calciul stimulează însă și secreția acidă gastrică, ceea ce antrenează un necesar crescut de antiacide ulterior dacă nu este asociat și un medicament antisecretor.
Când mă doare stomacul iau un omeprazol
Medicamentele de tipul omeprazol definesc clasa inhibitorilor de pompă protonică (IPP). Acești agenți sunt supresori foarte potenți ai secreției gastrice acide, dar intră în acțiune destul de lent. Cea mai rapidă ameliorare a arsurilor o oferă antiacidele si alginatii – care acționează în câteva minute, urmată de blocanții H2 (ranitidină, famotidină) – al căror efect se vede într-o oră, și în final inhibitorii de pompă de protroni (omeprazol, esomeprazol, lansoprazol, pantoprazol) – care își fac efectul după mai multe ore. După ingestie, medicamentele din clasa IPP ajung la nivelul stomacului (unde dacă nu ar avea o capsulă gastrorezistentă ar fi distruse!), se eliberează lent la nivelul intestinului, de unde sunt absorbite în circulație, trec prin ficat, apoi ajung în circulația sistemică și de aici la nivelul celulelor parietale gastrice, unde blochează pompa de protoni H/K. Reprezentații inhibitorilor de pompă protonică sunt alergători de cursă lungă, fiind indicați pentru prevenția pirozisului și pentru tratamentul patologiei de reflux sau gastrice. În plus, aceștia nu trebuie luați oricând pe parcursul zilei, ci de preferat dimineața (sau în două prize dimineața și seara), cu 30 minute înainte de masă – efectul inhibitorilor de pompă protronică este dependent de prezența unui număr cât mai mare de celule parietale activate la momentul acțiunii lor, ceea ce se obține prin administrarea înainte de masă. Altfel, dacă sunt luate în orice moment al zilei, IPP-urile găsesc doar un număr redus de celule parietale active cărora să le blocheze secreția acidă, lăsând neblocate restul celulelor care se vor activa în timpul mesei.
Am arsuri și dureri de stomac noaptea – iau esomeprazol la culcare
Ținând cont de explicațiile legate de farmacocinetică de mai sus, administrarea corectă este înainte de cină (pentru ca medicamentul să blocheze cât mai multe celule parietale, activate de momentul mesei) și nu înainte de culcare (când doar câteva celule paritale sunt active și pot fi blocate de inhibitorul de pompă protonică). Există o singură excepție de la această recomandare – combinațiile care conțin omeprazol (sau alt reprezentant al clasei IPP) cu eliberare rapidă și bicarbonat: bicarbonatul are dublă acțiune – neutralizează acidul astfel că molecula de omeprazol nu mai este distrusă în stomac, și totodată activează celulele parietale, făcându-le țintă pentru a fi blocate de inhibitorul de pompă; combinațiile de acest tip pot fi luate și înainte de culcare.
De câte ori pe zi trebuie luate antisecretoriile gastrice?
Antisecretoriile gastrice din clasa IPP sunt prezente în circulație după 30 minute de la ingestie și persistă în sânge până la 5-6 ore. Aceasta este fereastra de oportunitate în care ele pot bloca celulele parietale gastrice - condiția este ca aceste celule să fie activate (fie de alimente, fie de bicarbonat). Administrarea o dată pe zi a medicamentului IPP suprimă secreția acidă pentru 10-14 ore/zi. Pentru pacienții cu simptomatologie nocturnă sau laringită de reflux se recomandă administrare în două prize zilnice, dimineața și seara.
Am simptomatologie de 2-3 ori/săptămână. De ce trebuie să iau medicație zilnic?
Tocmai pentru că inhibitorii de pompă protonică sunt medicamente de cursă lungă, pentru tratarea eventualelor leziuni de esofagita/gastrită și prevenția apariției simptomatologiei este indicat tratament zilnic.
Cu medicamente nu mai am niciun simptom. Trebuie să mai fac endoscopie?
Chiar dacă medicația controlează bine simptomatologia, este recomandat să faceți endoscopia digestivă superioară pentru există o disconcordanță între prezența și severitatea simptomatologiei pe de o parte și prezența leziunilor pe de altă parte: există pacienți cu simptomatologie severă și aspect endoscopic normal și pacienți cu simptome intermitente care au cancer esofagian.