Fenomenul Raynaud este o afecțiune vasospastică caracterizată prin triada paloare-cianoză-hiperemie, ce apare la nivelul extremităților în condiții de stress sau expunere la frig.
Cauza este legată de hiperactivarea sistemului nervos simpatic care produce vasoconstricție cu ischemie periferică, uneori putându-se ajunge la ulcerații sau gangrenă la nivelul extremităților.
Fenomenul Raynaud poate fi primar (idiopatic, caz în care este numit boală Raynaud) sau secundar (când apare în contextul unei boli de țesut conjunctiv și este numit sindrom Raynaud). Sindromul Raynaud poate apărea la pacienții cu boli de țesut conjunctiv (sclerodermie, lupus, artrită reumatoidă, sindrom Sjogren, dermatomiozită, polimiozită, boală mixtă de țesut conjunctiv, sindrom Ehler-Danlos), vasculite (boala Buerger, arterita Takayasu), la anumite medicamente (beta-blocante, ciclosporină, bromocriptină, ergotamină, sulfasalazină, citostatice – bleomicină) sau toxice (expunere la clorură de vinil, mercur) sau în asociere cu alte boli (hipotiroidism, boală Lyme, crioglobulinemie, sindrom de tunel carpian, scleroză multiplă, neoplazii, eritromelalgie) – interesant este că sindromul Raynaud poate fi prima manifestare a acestor boli și le poate preceda cu până la 10-20 ani.
Clinic, fenomenul Raynaud se manifestă prin durere, paloare și parestezii la nivelul extremităților. La frig, fluxul sangvin către extremități (degetele de la mâini și picioare, uneori nas și lobul urechilor) este mult redus, apărând astfel paloare și durere. Pe măsură de oxigenul este consumat, paloarea se transformă în cianoză. Odată ce criza de vasospasm dispare sau extremitățile sunt încălzite, restabilirea fluxului sangvin duce la apariția hiperemiei (roșeață), adesea însoțită de edem și furnicături. Ulterior tegumentele revin la colorația normală. Aceasta este prezentarea clasică a fenomenului Raynaud. Nu toți pacienții manifestă însă triada paloare-cianoză-hiperemie. Fumatul și consumul de cafea agravează frecvența și intensitatea crizelor la pacienții cu boală Raynaud.
Diagnosticul este clinic. Se pot recomanda investigații pentru depistarea bolii de bază – autoanticorpi, teste de funcționalitate tiroidiană, capilaroscopie etc.
Tratamentul presupune evitarea stressului și a frigului, eventual medicamente de tipul blocantelor de calciu (nifedipină) sau sartanilor. Alte clase de medicamente precum inhibitorii de fosfodiesterază (sildenafil), analogii de prostaglandine și inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (fluoxetină) s-au dovedit benefice în ameliorarea fenomenului Raynaud. În cazurilor severe se poate recurge la tratament chirurgical – simpatectomie sau injectare de Botox.