Crampele musculare sunt contractii musculare involuntare dureroase care apar adesea ca urmare a unui efort fizic intens.
Pe lângă suprasolicitarea sau injuria musculară, crampele musculare mai pot avea și alte cauze: deshidratare, tulburări metabolice (hipocalcemie, hiponatremie, hipokalemie, hipomagnezemie, hipoglicemie), alcoolism, unele medicamente (statine, diuretice, donepezil, raloxifen, imatinib, tolcaponă, terbutalină, albuterol, nifedipină, anticolinesterazice, gabapentin), sevraj (alcool, barbiturice, benzodiazepine, narcotice), insuficiență renală, hipotiroidism, sarcina, sindromul picioarelor neliniștite (care este asociat, ca și crampele musculare, cu hipoglicemie și hiperinsulinism), boli vasculare periferice (varice, arteriopatii), boli neurologice (scleroză multiplă, boala Parkinson), carențe vitaminice (B1, B5, B6). Crampele se manifestă ca dureri paroxistice foarte intense, cel mai adesea la nivelul gambei sau coapsei. O serie de recomandări privind ameliorarea crampelor musculare puteți citi aici.
Crampele sunt diferite de febra musculară, care se manifestă prin sensibilitate și durere musculară după o creștere bruscă a nivelului de efort fizic (fie a intensității fie a duratei) după o perioadă de inactivitate fizică. Durerea apare la contracția sau tensionarea mușchiului și nu în repaus. În condițiile unui efort fizic solicitant sau prelungit, mușchiul consumă toate resursele energetice (stocate sub formă de glicogen) și devine hipoxic (datorită aportului insuficient de oxigen), ceea ce îl obligă să treacă de la un metabolism aerob (în prezența oxigenului, cu producția unei cantități mari de energie) la unul anaerob (în absența oxigenului, cu producția unei cantități mici de energie și a acidului lactic). Continuarea efortului în condiții de anaerobioză duce la acumularea de acid lactic, care duce la o acidoză locală. Acidoza scade eficiența contracției musculare și generează durere, dar în fapt ea este un mecanism de apărare deoarece limitează continuarea efortului (care ar putea duce la apariția de leziuni musculare ireversibile) și provoacă vasodilatație locală (care crește fluxul sangvin muscular, “spală” excesul de lactat și furnizează oxigen pentru reluarea metabolismului aerob). Deși acidoza lactică a fost mult timp considerată responsabilă de febra musculară, această ipoteză nu mai este actualmente acceptată pentru simplul motiv că excesul de lactat este îndepărtat din mușchi în primele 30-60 minute după efortul fizic (prin oxidare la piruvat odată cu restabilirea aportului de oxigen în celulele musculare și prin conversie la glucoză prin gluconeogeneză în ficat). Cercetări ultrastructurale au arătat că leziunile miofilamentelor și ale matricei conjunctive, răspunsul inflamator local și radicalii liberi sunt responsabili de apariția febrei musculare. Ea este maximă în primele 12-24 ore dar se poate prelungi până la 7-10 zile. Pentru grăbirea recuperării în caz de febră musculară se recomandă exerciții de stretching, masaj și saună. Cea mai eficientă metodă de combatere a febrei musculare este efortul fizic, care crește pragul dureros și toleranța la durere (acest efect fiind numit analgezie indusă de exercițiu fizic).