Bilichol - prospect

Bilichol - prospect

Pentru boli hepatice şi litiază biliară.

Compoziţie: Fiecare capsulă conţine: mentol 32 mg, mentonă 6 mg, pinen (alfa+beta) 17 mg, bomeol 5 mg, cineol 2 mg, camfen 5 mg.

Proprietăţi: Bilichol este un amestec de ingrediente active naturale, înalt purificare, care restabilesc o balanţă sănătoasă a sistemului biliar. Bilichol creşte secreţia şi debitul biliar, având în plus o acţiune antispastică care reduce forţa şi frecvenţa spasmului ductelor biliare. Cu aceste proprietăţi staza biliară este prevenită, iar tendinţa la litiază este inhibată. De asemenea, Bilichol-ul inhibă 3-Hydroxy-3-Methyl-Glutaryl co-A reductaza, determinând scăderea producerii endogene de colesterol, cu consecinţa desaturării bilei de colesterol. Acest efect ajută la dizolvarea calculilor biliari şi previne formarea altor calculi. Aceste proprietăţi fac ca terapia cu capsule de Bilichol să ofere prompt o ameliorare simţitoare în multe suferinţe hepatobiliare.

Indicaţii: Pentru tratamentul tulburărilor hepatobiliare incluzând: dischinezia de duct biliar; staza biliară; inflamaţii biliare; colecistite; colelitiaze.

Precauţii: Trebuie avută grijă în dozarea medicamentului la pacienţii ce primesc anticoagulante orale. Este recomandabilă o reducere în conţinutul de grăsimi al dietei. De asemenea, este recomandabil ca medicamentul să nu fie administrat femeilor gravide în cursul primului trimestru de sarcină.

Efecte adverse: Nu au fost semnalate până acum.

Interacţiuni medicamentoase: Medicamentele metabolizate de ficat pot prezenta uneori o creştere a metabolizării acestora dacă sunt administrate simultan cu Bilichol.

Dozaj: 1 - 2 capsule de 3 ori pe zi înainte de masă ori în funcţie de prescripţia medicului: o doză de 1 capsulă de 3 ori pe zi este recomandată pentru câteva zile la începutul tratamentului.

Formă de prezentare: Cutii conţinând 24 capsule gelatinoase enterosolubile.

Condiţii de păstrare: A se păstra în locurile reci şi uscate. A se păstra în locuri ferite de copii.

Add comment


Security code
Refresh