Betaloc (metoprolol), decease pills sol. inj. - prospect
Compoziţie: 1 ml soluţie injectabilă conţine metoprolol tartrat 1 mg. Excipienţi: Clorură de sodiu pentru injecţii şi apă pentru injecţii.
Prezentare farmaceutică: Injecţie i.v. în fiole de 5 ml.
Indicaţii terapeutice: Perturbări ale ritmului cardiac inclusiv tahicardia supraventriculară. Infarct miocardic suspectat sau confirmat.
Mod de administrare: Aritmii cardiace: Iniţial 5 mg injectat intravenos cu o rată de 1-2 mg pe minut. Injecţia poate fi repetată la intervale de 5 minute până când se obţine un răspuns satisfăcător. În general, doza totală de 10-15 mg s-a dovedit a fi suficientă. Doze de 20 mg sau mai mari nu vor aduce beneficii terapeutice suplimentare. Infarct miocardic: Metoprolol va fi administrat intravenos imediat ce simptomele indică un infarct miocardic acut. Acest tratament va fi iniţiat de preferinţă pe secţia de coronarieni sau pe secţii similare imediat după stabilizarea stării hemodinamice a pacientului. Se vor administra trei injecţii a câte 5 mg în bolus, la intervale de 5 minute, în funcţie de starea hemodinamică a pacientului (A se vedea "Contraindicaţii" şi "Precauţii speciale"). La pacienţii care au tolerat doza intravenoasă totală (15 mg), se va iniţia tratamentul cu Betaloc 50 mg de patru ori pe zi sau cu doza corespunzătoare de Betaloc ZOK la 15 minute după ultima injecţie intravenoasă şi se va continua timp de 48 ore. Doza de întreţinere este de 100 mg Betaloc de două ori pe zi (dimineaţa şi seara) sau de 200 mg Betaloc ZOK o dată pe zi. La pacienţii care nu au tolerat întreaga doză intravenoasă de metoprolol (15 mg), tratamentul oral se va iniţia cu precauţie începând cu doze reduse. Tulburări ale funcţiei renale: La pacienţii cu funcţia renală afectată nu este necesară ajustarea dozei. Tulburări ale funcţiei hepatice: În mod normal, la pacienţii cu ciroză hepatică nu este necesară ajustarea dozei deoarece legarea de proteine a metoprololului este redusă (5-10%). Când există semne de tulburări grave ale funcţiei hepatice (de ex. pacienţi operaţi) se va lua în considerare o reducere a dozei. Vârstnici: La pacienţii vârstnici nu este necesară ajustarea dozei. Copii: Experienţa privind tratamentul cu Betaloc la copii este limitată.
Contraindicaţii: Bloc atrioventricular de grad II şi III, insuficienţă cardiacă decompensată, bradicardie sinusală relevantă clinic, boala de nod sinusal, şoc cardiogen, tulburări severe ale circulaţiei arteriale periferice. Nu se va administra metoprolol la pacienţii cu suspiciune de infarct miocardic acut dacă frecvenţa cardiacă este < 45 bătăi/minut, dacă intervalul PQ este > 0,24 sec sau dacă presiunea sanguină sistolică este < 100 mm Hg. Injecţiile cu Betaloc sunt contraindicate la pacienţii care au demonstrat hipersensibilitate la metoprolol tartrat sau la alte beta-blocante.
Precauţii: Nu se vor administra intravenos antagonişti de calciu de tipul verapamil la pacienţii trataţi cu beta-blocante. În general, la pacienţii astmatici se va administra concomitent un beta2-agonist (comprimate şi/sau aerosol). Este posibil ca doza de beta2-agonist să necesite o modificare (creştere) în momentul începerii tratamentului cu Betaloc. Pe perioada tratamentului cu Betaloc, riscul de a interfera cu metabolismul glucidic sau de a masca hipoglicemia este mult mai redus comparativ cu beta-blocantele neselective. Se recomandă ca la pacienţii cu insuficienţă cardiacă, decompensarea să fie tratată atât înainte, cât şi în timpul administrării de metoprolol. Foarte rar, tulburările de conducere atrio-ventriculară preexistente, de grad moderat, se pot agrava (determinând posibil bloc AV). Dacă pacienţii dezvoltă bradicardie, se vor administra doze mai scăzute de Betaloc sau se va întrerupe administrarea gradat. Betaloc poate agrava simptomele tulburărilor circulatorii arteriale periferice, în special prin efectul său hipotensor. La pacienţii cu diagnostic de feocromocitom se va administra concomitent cu Betaloc şi un alfa-blocant. Înainte de intervenţia chirurgicală, anestezistul va fi informat dacă pacientul este tratat cu metoprolol. Nu se recomandă întreruperea administrării de beta-blocant la pacienţii la care se va interveni chirurgical. Se va evita întreruperea bruscă a tratamentului. Aceasta se va efectua, pe cât posibil, gradat pe o perioadă de 10-14 zile cu doze scăzânde până la 25 mg pe zi în ultimele 6 zile. În această perioadă, pacienţii cu boală coronariană vor fi ţinuţi sub strictă supraveghere. În timpul întreruperii beta-blocadei poate creşte riscul producerii evenimentelor coronariene, inclusiv a morţii subite. Se presupune că la bolnavii trataţi cu beta-blocante şocul anafilactic îmbracă o formă mult mai severă. În cazurile în care presiunea sistolică este sub 100 mm Hg, administrarea de Betaloc intravenos se va efectua cu precauţie, deoarece există riscul scăderii suplimentare a presiunii sanguine (de ex. la pacienţii cu aritmii cardiace). La pacienţii cu suspiciune de sau cu infarct miocardic confirmat se va monitoriza cu deosebită grijă starea hemodinamică după fiecare doză de 5 mg administrată intravenos. Nu se va administra a doua sau a treia doză în cazul în care frecvenţa cardiacă este sub 40 bătăi/minut, presiunea sistolică este < 90 mm Hg şi intervalul P-Q este > 0,26 secunde, sau dacă există semne ale agravării dispneei sau transpiraţiei.
Interacţiuni: Pacienţii trataţi concomitent cu blocante ale ganglionilor simpatici, alte beta-blocante (de ex. colire), sau inhibitori de monoamino-oxidază (IMAO) vor fi supravegheaţi strict. În cazul în care tratamentul concomitent cu clonidină trebuie întrerupt, se va sista administrarea de beta-blocant cu câteva zile înaintea clonidinei. În cazul administrării concomitente de Betaloc şi antagonişti de calciu de tipul verapamil sau diltiazem, şi/sau agenţi antiaritmici, se va urmări posibila apariţie a efectelor inotrop şi cronotrop negative. Nu se vor administra intravenos antagonişti de calciu de tip verapamil la pacienţii trataţi cu beta-blocante. Beta-blocantele pot accentua efectele inotrop şi dromotrop negative ale agenţilor antiaritmici (de tipul chinidinei şi amiodarona). La pacienţii trataţi cu beta-blocante, anestezicele inhalatorii vor accentua efectul cardiodepresor. Inductorii enzimatici şi inhibitorii enzimatici pot influenţa concentraţia plasmatică de metoprolol. Concentraţia plasmatică de metoprolol este scăzută de rifampicină şi poate fi crescută de cimetidină, alcool şi hidralazină. Tratamentul concomitent cu indometacin sau alte medicamente inhibitoare ale prostaglandin-sintetazei poate scădea efectul antihipertensiv al beta-blocanţilor. În anumite condiţii, când se administrează adrenalină pacienţilor trataţi cu antagonişti ai receptorilor beta-adrenergici, beta-blocantele cardioselective influenţează mai puţin controlul presiunii sanguine comparativ cu cele neselective. Doza de antidiabetice va fi reajustată la pacienţii trataţi cu beta-blocante.
Sarcină şi alăptare: Ca majoritatea medicamentelor, Betaloc va fi administrat în perioada sarcinii şi a alăptării numai în cazurile în care utilizarea sa este absolut necesară. Ca toţi agenţii antihipertensivi, beta-blocantele pot determina reacţii adverse, de ex. bradicardie la făt, nou-născut şi la sugar. Totuşi cantitatea de Betaloc preluată prin laptele matern este neglijabilă, iar efectele beta-blocadei asupra fătului sunt minime dacă mama este tratată cu doze de metoprolol aflate în limitele terapeutice normale.
Efecte asupra capacităţii de a conduce şi de a manevra maşini. Înainte de a conduce şi de a manevra maşini, pacienţii trebuie să-şi cunoască propriile reacţii la Betaloc, deoarece pot apărea ocazional obnubilare sau oboseală.
Reacţii adverse: Betaloc este bine tolerat, iar reacţiile adverse apărute sunt, în general moderate şi reversibile. S-au raportat următoarele evenimente în cadrul studiilor clinice sau a utilizărilor de rutină. În majoritatea cazurilor nu s-a stabilit o conexiune între apariţia reacţiilor adverse şi tratamentul cu Betaloc. S-au utilizat următoarele definiţii ale frecvenţei acestora: foarte des (> 10%), des (1-9,9%), izolat (0,1-0,9%), rar (0,01-0,09%) şi foarte rar (< 0,01%). Sistemul cardiovascular: Des: bradicardie, tulburări posturale (foarte rar cu sincopă), extremităţi reci, palpitaţii. Izolat: deteriorări pasagere ale simptomelor insuficienţei cardiace, bloc AV grad I, edem, dureri precordiale. Rar: tulburări de conducere cardiacă, aritmii cardiace. Foarte rar: gangrenă la pacienţii cu tulburări severe, preexistente ale circulaţiei periferice. Sistemul nervos central: Foarte des: oboseală. Des: obnubilare, cefalee. Izolat: parestezii, crampe musculare.
Sistemul gastrointestinal: Des: greţuri, dureri abdominale, diaree, constipaţie. Izolat: vărsături. Rar: uscăciunea gurii. Sistemul sanguin: Foarte rar: trombocitopenie. Ficat: Rar: tulburări ale testelor funcţiei hepatice. Metabolism: Izolat: creştere ponderală. Psihic: Izolat: depresii, tulburări de concentrare, somnolenţă sau insomnie, coşmaruri. Rar: nervozitate, anxietate, impotenţă/ disfuncţii sexuale. Foarte rar: amnezie/ tulburări de memorie, confuzie, halucinaţii. Aparatul respirator: Des: dispnee. Izolat: bronhospasm. Rar: rinită. Organe senzitive: Rar: tulburări de vedere, absenţa secreţiei lacrimale, ochi iritaţi, conjunctivită. Foarte rar: tinitus, tulburări gustative. Piele: Izolat: rash (sub formă de urticarie psoriaziformă şi leziuni cutanate distrofice), transpiraţii. Rar: căderea părului. Foarte rar: reacţii de fotosensibilitate, psoriazis agravat.
Supradozare: Simptome: Supradozarea cu metoprolol poate determina hipotensiune severă, bradicardie sinuzală, bloc atrioventricular, insuficienţă cardiacă, şoc cardiogen, stop cardiac, bronhospasm, tulburări ale stării de conştienţă/comă, greţuri, vărsături, cianoză. Ingestia concomitentă de alcool, alte hipertensive, chinidină sau barbiturice poate agrava starea pacientului. Tratamentul supradozării: În caz de hipotensiune severă, bradicardie, decompensare cardiacă iminentă se va administra intravenos un beta1-agonist (de ex. prenalterol) la intervale de 2- 5 minute sau în perfuzie continuă până se obţine efectul dorit. Dacă beta1-agonistul selectiv nu este disponibil, se poate folosi dopamină; sulfatul de atropină i.v. poate fi utilizat pentru blocarea nervului vag. Dacă nu se obţine un efect satisfăcător, pot fi folosiţi alţi agenţi simpatomimetici cum ar fi dobutamina sau noradrenalina. Se pot administra şi doze de 1-10 mg de glucagon. Un pacemaker poate fi necesar. Pentru a combate bronhospasmul se va administra un beta2-agonist i.v. A se observa că dozele de antidot necesare tratamentului supradozării cu beta-blocante sunt mult mai mari decât dozele terapeutice recomandate în mod normal. Aceasta rezultă din faptul că receptorii beta sunt ocupaţi de beta-blocant.
Proprietăţi farmacodinamice: Metoprolol este un beta1-blocant selectiv blocând receptorii beta1 la doze mult mai mici decât cele necesare blocării receptorilor beta2. Metoprolol are un efect de stabilizare membranară nesemnificativ şi nu prezintă activitate parţial agonistă. Metoprolol reduce sau inhibă efectul agonist al catecolaminelor asupra cordului (eliberate în timpul stresului fizic şi psihic). În consecinţă creşterile uzuale ale frecvenţei cardiace, debitului cardiac, contractilităţii cardiace şi ale presiunii cardiace sanguine pe care le produce creşterea acută a nivelului de catecolamine, sunt reduse de metoprolol. În condiţiile unui nivel ridicat de adrenalină endogenă, metoprolol va interfera într-un grad mult mai redus cu controlul presiunii sanguine decât beta-blocantele neselective. La nevoie, metoprolol poate fi administrat în asociere cu un beta2-agonist la pacienţii cu simptomele unei boli pulmonare obstructive. Administrat concomitent cu un agonist beta2, Betaloc interferă la dozele terapeutice într-un grad mult mai scăzut cu bronhodilataţia mediată de agonistul beta2, comparativ cu beta-blocantele neselective. Interferenţa Betaloc cu eliberarea de insulină şi cu metabolismul glucidic este mult mai redusă decât cea a beta-blocantelor neselective. Influenţa Betaloc asupra răspunsului cardiovascular la hipoglicemie este mult mai scăzută decât cea a beta-blocantelor neselective. Studii pe termen scurt au descris că Betaloc poate determina creşteri uşoare ale concentraţiei plasmatice de trigliceride şi acizi graşi liberi. În unele cazuri s-a observat o uşoară scădere a nivelului de lipoproteine HDL, dar într-un grad mult mai redus decât în cazul beta-blocantelor neselective. În cadrul unui studiu extins pe parcursul câtorva ani s-a demonstrat o reducere semnificativă a nivelului seric de colesterol total după tratamentul cu metoprolol. Calitatea vieţii nu va fi compromisă sau va fi îmbunătăţită pe perioada tratamentului cu Betaloc. S-a observat creşterea calităţii vieţii la pacienţii care au suferit un infarct miocardic acut şi la cei cu cardiomiopatie dilatativă idiopatică şi care au fost trataţi cu metoprolol.
Proprietăţi farmacocinetice: Absorbţia şi distribuţia: După o injecţie i.v. metoprolol este distribuit rapid în decurs de 5-10 minute. Există o legătură lineară între nivelul plasmatic şi dozele administrate în limite de 5-20 mg. Metoprolol va fi absorbit complet după administrarea orală. În limitele dozelor terapeutice, concentraţia plasmatică creşte linear în corelaţie cu mărimea dozei. Concentraţia plasmatică maximă se atinge în aproximativ 1,5-2 ore. De asemenea, profilul plasmatic prezintă o variabilitate extinsă la diferiţii subiecţi. Ca urmare a unui efect first-pass extins, biodisponibilitatea sistemică a metoprololului după o doză orală unică este de aproximativ 50%. După administrări repetate, fracţiunea sistemică disponibilă creşte la aproximativ 70%. În cazul ingestiei concomitente de alimente, biodisponibilitatea după o doză orală va fi de aproximativ 30-40%. Metoprolol se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 5-10%. Metabolism şi eliminare: Metoprolol este metabolizat la nivel hepatic prin oxidare. S-au identificat trei metaboliţi principali, dar nici unul nu are efecte beta-blocante cu importanţă clinică. De regulă, în urină se găseşte 95% din doza orală. Circa 5% din doza administrată va fi excretată pe cale urinară sub formă nemodificată, acest procent putând creşte până la 30% în cazuri izolate. Timpul de înjumătăţire al metoprolol este de 3,5 ore (limite: 1-9 ore). Clearance-ul total este de aproximativ 1 litru/minut. La vârstnici nu se produc modificări semnificative ale farmacocineticii metoprololului. Biodisponibilitatea sistemică şi eliminarea de metoprolol vor fi nemodificate la pacienţii cu tulburări funcţionale renale. Totuşi, excreţia de metaboliţi va fi redusă. La pacienţii cu o rată de filtrare glomerulară (RFG) mai mică de 5 ml/min s-a observat o acumulare semnificativă de metaboliţi. În orice caz, această acumulare de metaboliţi nu va accentua blocada receptorilor beta. Datorită legării reduse de proteinele plasmatice, farmacocinetica metoprololului va fi puţin afectată de tulburările funcţiei hepatice. Totuşi, la pacienţii cu ciroză hepatică severă şi shunt portocav, biodisponibilitatea metoprololului poate fi crescută, iar clearance-ul total poate scădea. Pacienţii cu anastomoză portocavă au un clearance total de circa 0,3 ml/min şi valori ale ariei de sub curba concentraţie-timp (AUC) de 6 ori mai mari decât cele la subiecţii sănătoşi.
Incompatibilităţi: Nu se va adăuga Betaloc 1 mg/ml injectabil la Macrodex.
Instrucţiuni de folosire: Betaloc 1 mg/ml injectabil, corespunzând la 40 mg metoprolol, poate fi diluat în 1000 ml din următoarele soluţii perfuzabile: clorură de sodiu 0,9%, manitol 150 mg/ml, dextroză 100 mg/ml, dextroză 50 mg/ml, fructoză 200 mg/ml, zahăr convertibil 100 mg/ml, soluţii Ringer, Ringer-dextroză, Ringer acetat. Soluţia de Betaloc 1mg/ml injectabil va fi utilizată până în 12 ore.