Deficitul de vitamină A

Vitamina A este o vitamin? liposolubil? care intervine în men?inerea s?n?t??ii ?esutului epitelial ?i a vederii. Din punct de vedere biochimic, discount salve vitamina A exist? sub 3 forme: retinal, retinol ?i acid retinoic.

Deficitul de vitamină A (hipovitaminoza A) poate apare în condițiile unui sindrom de malabsorbție (fibroză chistică, insuficiență pancreatică, boli inflamatorii intestinale, colestază, chirurgie de bypass digestiv), a unei diete fără grăsimi sau a consumului cronic de alcool și se manifestă prin:

  • hemeralopie nocturnă (”orbul găinilor”), tulburări de vedere până la orbire, xeroftalmie (ochi uscați), metaplazia epitelului cornean, pete Bitot (plăci opace cu aspect scuamos vizibile pe conjunctiva bulbară), eroziuni corneene (rezultate prin frecarea ochilor), keratomalacie
  • metaplazia epitelului respirator (transformarea epitelului columnar în epiteliu scuamos, ca la fumători)
  • infecții frecvente (vitamina A fiind implicată și în diferențierea celulelor sistemului imun), în special respiratorii (bronșită, pneumonie)
  • hiperkeratoză foliculară, alopecie
  • piele uscată, unghii friabile
  • prurit, anemie

Hipovitaminoza A este responsabilă de orbirea a 250.000-500.000 copii anual, dintre care jumătate mor în primele 12 luni de la pierderea vederii, conform OMS. Deficitul de vitamină A afectează funcția vizuală prin scăderea producției de rodopsină, pigmentul ocular necesar pentru vederea la întuneric (rodopsina este alcătuită din retinal și o proteină numită opsină). Absența vitaminei A duce și la pierderea celulelor goblet de la nivelul conjunctivei oculare (care secretă mucus pentru filmul lacrimal), ceea ce explică uscăciunea ochilor.

Tratamentul hipovitaminozei A constă în creșterea aportului de vitamină A, prin dietă și suplimente medicamentoase. Beta-carotenul din alimente (morcovi, cartofi) este hidrolizat la nivel intestinal în 2 molecule de retinal, fiind o sursă excelentă de vitamină A.

Administrarea prelungită de vitamină A în doze de peste 15 ori doza zilnică recomandată este toxică și realizează manifestări de hipervitaminoză: transpirație excesivă, unghii friabile, diaree.

Add comment


Security code
Refresh