Cordul la înălțime

Hipoxia de altitudine poate duce la modific?ri extensive dar reversibile ale cordului, find se arat? într-un articol ap?rut în edi?ia din februarie 2011 a Journal of the Federation of American Societies for Experimental Biology.

Experimentul realizat în cadrul proiectului Caudwell Xtreme Everest (coordonat de University College London CASE) a inclus 14 voluntari sănătoși, toți doctori, majoritatea anesteziști, care nu mai făcuseră nicio expediție la peste 1500m în ultimii 5 ani. După 3 săptămâni petrecute într-o tabară pe muntele Everest, examinarea IRM cardiacă și ecocardiografică a arătat modificări importante ale masei miocardice, funcției ventriculare și metabolismului cardiac. Astfel, imediat după întoarcerea de pe Everest, subiecții au avut o scădere cu 3% a greutății corporale și cu 11% a masei miocardice, disfuncție diastolică cu scăderea vitezei de umplere ventriculară și a fluxului transmitral și dovezi metabolice de insuficiență cardiacă (raport fosfocreatină/ATP scăzut cu 18% față de valoarea bazală). Pe durata șederii în tabără, cei 14 medici au avut saturații ale oxigenului de 70-80% în condiții de efort minim, saturații la care un pacient ar fi în mod normal preluat de echipa de terapie intensivă. Toate aceste modificări au fost reversibile, parametrii IRM revenind la valorile anterioare expediției în decurs de 6 luni. La altitudini înalte, răspunsul adaptativ al organismului la presiunea parțială scăzută a oxigenului din aerul respirat constă în hiperventilație și accelerarea eritropoezei. La nivel cardiac, hipoxia de altitudine se pare că determină modificări maladaptative, așa cum au fost relevate prin acest studiu.

Deși persoanele care se nasc sau trăiesc în zonele montane înalte au un risc scăzut de boli cardiovasculare și deces prin infact sau stroke, pentru pacienții cardiaci există o serie de restricții privind călătoriile montane la altitudini înalte (peste 1500 m).

Add comment


Security code
Refresh