Care este cel mai mic organ din corpul uman?

După ce am văzut care este cel mai mare organ din corpul uman, urmează acum sa aflăm care este cel mai mic.

Este vorba despre glanda pineală (epifiza), o glandă endocrină localizată aproximativ în centrul creierului, între cele două emisfere cerebrale. Denumirea provine de la forma sa, care este asemănătoare unui con de pin. Ea este responsabilă de secreția de melatonină, un hormon derivat de serotonină, care reglează ritmul circadian și sezonal al somnului. Producția de melatonină de către epifiză este stimulată de întuneric și inhibată de lumină.

Glanda pineală măsoară între 5-8 mm și scade în dimensiuni după pubertate; odată cu înaintarea în vârstă apar calcificări la nivelul acestei glande, care sunt vizibile radiologic.

De-a lungul vremii, glanda pineală a stârnit mult interes din partea anatomiștilor dar și din partea adepților concepțiilor metafizice. Filozoful Rene Descartes considera că epifiza este chiar centrul sufletului uman.  

Add comment


Security code
Refresh