myMED.ro

Hipotensiunea arterială este un sindrom caracterizat prin scăderea valorilor tensiunii arteriale sub 90/60 mmHg.

Ductul arterial este o conexiune vasculară cu origine embriologică în porțiunea distală a celui de-al 6-lea arc aortic care conectează artera pulmonară (frecvent ramura stângă sau jocțiunea dintre trunchiul arterei pulmonare și artera pulmonară stângă) cu artera aortă (porțiunea proximală a aortei descendente, imediat după emergența arterei subclaviculare stângi).

Stentul coronarian este un tub format dintr-o rețea reticulară din oțel inoxidabil care este folosit pentru menținerea permeabilității arterelor coronare în cadrul unei proceduri denumită PCI (percutaneous coronary intervention) sau PTCA (percutaneous transluminal coronary angioplasty).

Palpitaţiile sunt un simptom relativ frecvent de adresabilitate la medic. Ele sunt percepute de pacient ca o conştientizare dezagreabilă a bătăilor inimii, fiind legată fie de creşterea contractilităţii cardiace, fie de modificarea ritmului sau a frecvenţei cardiace.

Hipertensiunea arterială (HTA) este definită ca o creștere persistentă a valorilor tensionale peste 140/90 mmHg (consens ESC, AHA) la cel puțin 3 determinări diferite separate de intervale de câte 1 săptămână. Hipertensiunea este una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică actuale, fiind cea mai frecventă boală cardiovasculară la populația adultă.

Pericardita uscatã este o inflamatie acutã pericardicã caracterizatã prin aparitia de depozite fibrinoase între foitele pericardului, cu o cantitate normalã de lichid.

Pericardita lichidianã se caracterizeazã prin acumularea de lichid în cavitatea pericardicã peste 50 ml. Simptomatologia este influentatã de cantitatea de lichid acumulat, cât si de timpul în care se instaleazã. Astfel, o cantitate redusã de lichid sau chiar o cantitate mare dar instalatã într-un interval mare de timp, pot fi bine tolerate.

Pericardita constrictivã se caracterizeazã printr-o fibrozare si calcificare a pericardului, cu afectare a miocardului prin spiculi de fibrozã.

Disectia de aorta este o afectiune rara, dar cu potential letal, care apare cu o incidenta de 2.9:100.000. Mortalitatea precoce creste cu 1% pe ora daca disectia nu este diagnosticata si tratata corespunzator. Disectia de aorta trebuie suspicionata ori de câte ori un pacient acuza dureri toracice anterioare dar nu prezinta modificari EKG de ischemie.

Artera aorta este cea mai mare artera a organismului, transportând circa 200 milioane de litri de sânge pe durata întregii vieti. Din punct de vedere structural, aorta prezinta 3 straturi:

Tromboembolismul pulmonar (TVP) este o complicatie a trombozei venoase profunde (TVP) si apare în contextul acelorlasi factori de risc:

Boala tromboembolica (tromboembolismul venos - TEV) este o entitate patologica care include atât tromboza venoasa profunda (TVP), cât si tromboembolismul pulmonar (TEP).

Hipertensiunea pulmonară (HTP) este un sindrom caracterizat prin cresterea presiunii în circulatia pulmonara, putând fi consecinta fie a bolilor cardiace, fie a bolilor pulmonare. Valorile normale ale presiunii arteriale pulmonare sunt 18-30 mmHg, pentru cea sistolica, si 4-12 mmHg, pentru cea diastolica.

Insuficiența cardiacă este un sindrom clinic caracterizat prin incapacitatea cordului de a asigura un debit cardiac corespunzător necesităților tisulare, în condițiile unei întoarceri venoase normale. Insuficiența cardiacă reprezintă o importantă cauză de spitalizare și mortalitate, în special la populația vârstnică.

Circulaţia sângelui la nivelul inimii este unidirecţională (vene – atrii – ventriculi – artere) atât pentru cordul drept (care preia sângele venos prin venele cave, îl circulă prin atriul drept, apoi ventriculul drept şi îl pompează în artera pulmonară), cât şi pentru cordul stâng (care preia sângele arterializat prin venele pulmonare în atriul stâng şi îl pompează prin intermediul ventriculului stâng în artera aortă).

Criza hipertensivă reprezintă creşterea bruscă a tensiunii arteriale la valori la care se pot produce leziuni ale organelor ţintă (cord, rinichi, creier, circulaţie retiniană). În funcţie de severitate şi de atitudinea terapeutică, crizele hipertensive sunt împărţite în:

 

ETIOLOGIE

> Aritmiile ventriculare pot apărea atât pe cord sănătos (ESV sunt frecvente la vârstnici), cât mai ales pe cord patologic: ischemie miocardică (angină instabilă, angină Prinzmetal, IMA), post IM (cicatricea postnecrotică poate cauza tulburări de conducere şi excitabilitate intraventriculară),

1. EXTRASISTOLIA ATRIALÄ‚ (ESA)

> presupune apariţia izolată, pe fondul ritmului sinusal, a unor descărcări ectopice cu punct de plecare într-un alt focar decât NSA sau NAV. Stimulul ectopic este precoce (intervalul preextrasistolic PP’ < PP al ritmului de bază) şi în cazul mai multor ESA cu aceeaşi origine (monomorfe), cuplajul este fix (durata PP’ este constantă).

1. TAHICARDIA SINUSALÄ‚ (TS)

> reprezintă creşterea ritmului de descărcare a impulsurilor sinusale, manifestată prin creşterea frecvenţei cardiace peste 100/min

> la o frecvenţă mai mare de 220-vârsta/min, ritmul este considerat tahicardie paroxistică

Ritmul sinusal este expresia depolarizării miocardice prin impulsuri generate în nodul sinusal (frecvenţă de repaus 60-100/minut). Criteriile EKG pentru un EKG normal sunt: