Bolile copilăriei

Bolile copil?riei reprezint? o categorie de boli infec?ioase întâlnit? mai ales în perioada copil?riei. În scopul prevenirii acestor infecţii, în România s-a stabilit un program naţional de imunizări, care începe cu prima zi de naştere.

De obicei, după contactarea infecţiei, copiii capătă imunitate pe viaţă, astfel că riscul reapariţiei bolii este aproape nul. Este important ca părinţii să cunoască manifestările acestor boli şi să fie informaţi în ceea ce priveşte tratamentul acestora. În continuare, sunt prezentate cele mai frecvente boli din perioada copilăriei:

Oreionul (parotidita epidemică)

Este o afecţiune acută de etiologie virală, cauzată de virusul urlian, ce aparţine familiei Paramyxoviridae. Perioada de incubaţie este cuprinsă între 14 şi 25 de zile. Boala are o evoluţie autolimitantă. Transmiterea se face pe cale aeriană prin picături sau prin obiecte contaminate. Cel mai frecvent sunt afectate glandele salivare parotide, dar pot fi afectate şi celelate glande salivare (submandibulare, sublinguale), pancreasul, sistemul nerovs şi gonadele. Simptomele specifice sunt: inflamaţia dureroasă a glandelor parotide cu mărirea de volum a acestora, febră şi cefalee. Complicaţiile pot fi grave: meningită, pancreatită, ooforită (inflamaţia ovarelor), orhită (inflamaţia dureroasă a testiculelor). Dacă orhita e bilaterală poate fi urmată de sterilitate. Copilul va fi izolat acasă pe o perioadă de 7-10 zile, până la dispariţia inflamaţiei parotidiene. În scopul prevenirii oreionului, se poate practica vaccinarea cu vaccin viu atenuat, simultan cu vaccinul rujeolos şi rubeolos. Imunitatea câştigată prin vaccinare durează timp de 10 ani, iar după contactarea infecţiei imunitatea câştigată este pe viaţă.

Rubeola (pojărelul, pojarul de 3 zile sau pojarul nemţesc)

Este o boală contagioasă virală, cauzată de un togavirus – virusul rubeolos. Manifestările sunt minore, cu evoluţie autolimitantă. La adulţi, manifestările pot fi mai severe. De asemnenea, contactarea infecţiei pe perioada sarcinii este asociată cu un risc mare de afectare a fătului. Dacă infectarea se produce în primele 20 de săptămâni de sarcină, copilul se poate naşte cu sindromul rubeolos congenital, ce cuprinde mai multe afecţiuni incurabile. Infecţia se transmite de obicei prin aerosoli, iar perioada de incubaţie este cuprinsă între 2 şi 3 săptămâni. Clinic, apare un rash (exantem) cu caracter centrifug (de la faţă spre trunchi), febră joasă, adenopatii. Rash-ul începe să dispară după o perioadă de 5 zile. Copilul va fi ţinut acasă, pentru a evita contaminarea altor persoane. Vaccinarea se face simultan cu cea antirujeoloasă şi împotriva oreionului (MMR).

Rujeola (pojarul)

Rujeola este o boală contagioasă acută virală, cauzată de virusul rujeolos, din familia Paramyxovirusurilor, genul Morbillivirus. Manifestările clinice sunt: rash eritematos maculopapular, febră înaltă, tuse, coriză (catar nazal), conjunctivită (ochi roşii). Transmiterea se face prin aerosoli. Perioada de incubaţie este cuprinsă între 4 şi 12 zile. Patognomonic pentru infecţia rujeoloasă sunt petele Koplik, observate pe mucoasa bucală, la nivelul obrajilor. Rash-ul apare la câteva zile după apariţia febrei, răspândindu-se de la cap la nivelul întregului corp, însoţit adeseori de prurit. Evoluţia infecţiei este de obicei favorabilă. Copilul va fi ţinut acasă pe o perioadă de cel puţin 4 zile de la apariţia rash-ului. În scop profilactic, se poate practica vaccinarea antirujeolică.

Varicela (vărsatul de vânt)

Este o boală contagioasă, de etiologie virală, fiind cauzată de virusul varicelo-zosterian, din familia Herpesviridae. Această viroză eruptivă se manifestă printr-o erupţie polimorfă maculo-papulo-veziculo-crustoasă apărută în valuri. Perioada de incubaţie este cuprinsă între 10 şi 21 de zile după infectare. Perioada preeruptivă este caracterizată de prezenţa unor simptome minore: cefalee, mialgii şi febră moderată. Perioada eruptivă se prelungeşte timp de 7-10 zile, erupţia evoluând centripet. Leziunile tegumentare sunt în stadii diferite de evoluţie, de aici caracterul polimorf al acestora. Evoluţia este spre vindecare, complicaţiile apărând la persoanele imunodeprimate. Infecţia varicelică la gravide poate duce la infectarea pe cale verticală a fătului, cu apariţia varicelei congenitale. Bolnavul cu varicelă va fi izolat acasă pentru o perioadă de 2 săptămâni. Infectarea cu acest virus conferă imunitate în ceea ce priveşte varicela, dar se poate manifesta pe perioda vieţii, sub forma zonei Zoster. Zona Zoster apare în special la persoanele imunodeprimate. Şi în cazul varicelei se poate practica profilaxia prin vaccinare.

Eritemul infecţios – boala obrajilor pălmuiţi

Eritemul infecţios sau boala obrajilor pălmuiţi este cea de-a 5 a boală a copilăriei (1. rujeola, 2. scarlatina, 3. rubeola, 4. varicela, 6. exantemul subit), fiind cauzată de un virus – parvovirusul uman B19. Perioada de incubaţie este cuprinsă între 7 şi 14 zile. Simptomele sunt moderate: febră, obraji roşii (eritem lucios la nivelul pomeţilor – de aici vine şi numele), tuse, coriză, dureri în gât. Nu necesită spitalizare sau izolare la domiciliu. Gravidele trebuie să evite contactul cu copiii infectaţi, deoarece există riscul pierderii sarcinii. Infecţia cu parvovirusul B19 a fătului se poate solda cu complicaţii: hidrops fetal sau moarte intrauterină. În cazul în care mama unui copil infectat este gravidă, ea trebuie să meargă de urgenţă la medic.

Roseola infantum (exantem subit – febra de trei zile)

Este o boală contagioasă virală, fiind considerată cea de-a 6a boală a copilăriei. Agentul etiologic este reprezentat de HHV6  şi 7 (virusul herpetic uman 6 şi 7). HHV7 se comportă ca şi cofactor în aapriţia sindroamelor determinate de HHV6. Este o erupţie maculo-papulo nepruriginoasă cu durata de 3 zile, precedată şi urmată de un sindrom febril. Febra este înaltă, ajungând până la 400C, fiind însoţită uneori de convulsii febrile. În cazuri rare, se poate complica cu afectare hepatică.

Scarlatina

Este o boală infecţioasă cauzată de streptococul beta-hemolitic de grup A. Acesta produce nişte toxine, cu acţiune vasodilatatoare, asociată cu edem dermic şi infiltrate limfocitare. Apare la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 10 ani, în cadrul epidemiilor şcolare din anotimpul rece. Simptomele includ: febră înaltă, angină streptococică, dureri abdominale, vărsături, tahicardie, exantem apărut iniţial pe torace şi rădăcinile membrelor, care se răspândeşte pe tot corpul, enantem. Limba este încărcată cu un depozit albicios, care se descuamează, căpătând ulterior o culoare zmeurie. Erupţia cutanată se manifestă prin apariţia unor dungi roşietice la nivelul plicilor cotului, inghinală, axilară. Semnul Grozovici-Pastia este patognomonic pentru diagnosticul retrospectiv al scarlatinei, acesta constând în prezenţa unor dungi roşii-vineţii la nivelul plicii cotului. Complicaţiile apar în absenţa unui tratament eficient: otită, glomerulonefrită, reumatism. Copiii afectaţi vor fi spitalizaţi pe o perioadă de 7-10 zile.

Tusea convulsivă (măgărească, pertussis)

Este o boală infecţioasă bacteriană, cauzată de Bordetella perutssis. Perioada de incubaţie este cuprinsă între 7 şi 10 zile. Simptomele includ: catar nazal, tuse chintoasă (accese), vomă. Accesele de tuse sunt urmate de eliminarea unei expectoraţii mucoase, şi foarte frecvent de vărsături. În timpul accesului, copilul este roşu la faţă, ajungând până la cianoză, are hiperlacrimaţie şi hipersalivaţie.

Sindrom mână-picior-gură

Este o viroză al cărei agent infecţios este virusul Coxsackie, manifestările acesteia fiind: băşicuţe minuscule la nivelul mucoasei orale, pe mâini şi picioare, febră, iritabilitate. Părinţii pot contacta această infecţie de la copilul bolnav. Pentru prevenirea reinfecţiei la sugari, biberoanele şi obiectele folosite în alimentaţia acestuia vor fi sterilizate prin fierbere.

Add comment


Security code
Refresh