Antiinflamatoarele cresc riscul de infarct miocardic

Analgezicele din clasa antiinflamatoarelor nesteroidiene cresc riscul de evenimente cardiovasculare (infarct, help stroke, ed deces), conform unei meta-analize ap?rute în BMJ în ianuarie 2011.

Pe baza analizei a 31 studii clinice cu 116.429 pacienți, cercetătorii elvețieni au arătat că rofecoxib (retras în 2004) și lumiracoxib cresc riscul de infarct miocardic de 2 ori, ibuprofen crește riscul de stroke de 3 ori, iar diclofenac și etoricoxib cresc riscul de deces de cauză cardiovasculară de 3 ori (comparativ cu placebo). Cel mai puțin riscant antiinflamator este naproxenul (White et al).

Deși riscul total raportat la numărul de persoane care au luat antiinflamatoare este mic (1 eveniment cardiovascular la 100 pacienți-ani), medicii ar trebui să ia în considerare riscul cardiovascular bazal al pacienților atunci când prescriu aceste medicamente; problema este că de foarte multe ori analgezicele sunt luate de pacienți ca auto-medicație, ele putând fi eliberate în farmacii fără prescripție medicală. Așadar, pe lângă riscul iritant gastrointestinal și ulcerigen, antiinflamatoarele nesterodiene se dovedesc a fi nesigure pentru aparatul cardiovascular. Deși există multe clase de analgezice, fiecare dintre ele prezintă câte un risc: paracetamolul poate afecta ficatul, algocalminul poate da rareori agranulocitoză, codeina prezintă efectele adverse caracteristice opioidelor.

Creșterea riscului de evenimente coronariene nu este semnificativă în cazul unui tratament de scurtă durată cu antiinflamatoare nesterodiene, pentru afecțiuni acute (deși un studiu publicat în Circulation a arătat că există un risc crescut chiar și în cazul tratamentelor de scurtă durată la pacienții cu istoric de infarct). Problema este în cazul patologiei cronice, de tipul osteoarticular, care se întâlnește frecvent la pacienții vârstnici cu probleme cardiace.

Update

O meta-analiză publicată în PLoS Medicine care a evaluat riscul cardiovascular al antiinflamatoarelor (inclusiv doze mici, pentru perioade scurte de timp, la populații cu risc scăzut), a arătat că rofecoxib și diclofenac au cel mai mare risc cardiovascular iar ibuprofen și naproxen cel mai scăzut risc. Indometacinul a fost asociat și el cu un risc crescut, autorii punând sub semnul întrebării utilizarea sa clinică având în vedere și efectele adverse gastrointestinale și nervos centrale.

Add comment


Security code
Refresh