Madopar (levodopum+benserazidum) - prospect
Prezentare farmaceutică: Substanţă activă: levodopa şi inhibitorul de dopadecarboxilază, benserazidă (sub formă de clorhidrat) în proporţie de 4: 1. Madopar 62,5: capsule (albastru şi gri deschis) cu 50 mg levodopa + 12,5 mg benserazidă. Madopar '125': capsule (albastru şi roz) cu 100 mg levodopa + 25 mg benserazidă. Madopar 250: capsule (albastru şi maron roşcat) cu 200 mg levodopa + 50 mg benserazidă; comprimate (divizibile) (marcate în cruce) cu 200 mg levodopa + 50 mg benserazidă. Madopar HBS: capsule (verde şi albastru deschis) cu 100 mg levodopa + 25 mg benserazidă. Capsulele Madopar HBS (sistem echilibrat hemodinamic) nu trebuie deschise înainte de a fi înghiţite, deoarece prin deschidere ele îşi pierd proprietatea de eliberare controlată a medicamentului.
Acţiune terapeutică: Dopamina, care nu este prezentă în cantităţi suficiente în ganglionii bazali ai pacienţilor cu Parkinson, acţionează ca un neurotransmiţător la nivelul creierului. Terapia de înlocuire este realizată prin administrarea de levopoda, precursorul metabolic direct al dopaminei, deoarece ultima substanţă (dopamina) are o capacitate foarte limitată de traversare a barierei hemato-encefalice. După administrare, levopoda este rapid decarboxilată la dopamină, atât la nivelul cerebral, cât şi extracerebral. Ca urmare, o mare parte din cantitatea de levopoda administrată nu este folosită la nivelul ganglionilor bazali, iar dopamina produce frecvent efecte secundare periferice. Din această cauză, este deosebit de importantă inhibarea decarboxilării extracerebrale a levopoda. Aceasta este realizată printr-o administrare simultană de levodopa şi benserazidă (un inhibitor periferic al decarboxilazei). Madopar este o asociaţie a acestor două substanţe în proporţie de 4:1. Această proporţie s-a dovedit a fi optimă, atât în cursul experimentării clinice, cât şi al utilizării terapeutice, obţinându-se rezultate mai bune, precum şi o toleranţă mai bună decât în cazul administrării doar de levodopa. Forma HBS este o formulă specială care realizează o eliberare prelungită şi controlată a substanţelor active în stomac, unde capsula rămâne câteva ore. Aceasta asigură timp de câteva ore nivele plasmatice terapeutice de levodopa, dar şi o reducere importantă a vârfurilor de concentraţie.
Indicaţii: Madopar este indicat în tratamentul tuturor formelor de Parkinson, cu excepţia celui indus medicamentos. Madopar HBS este indicat la pacienţii care prezintă fluctuaţii de orice tip privind răspunsul la tratament, în special la cei cu fluctuaţii ale concentraţiilor plasmatice (de exemplu, "diskinezia vârfului de doză" şi "sfârşitul deteriorării dozei"), ca şi pentru un mai bun control al simptomelor nocturne. Este necesară acumularea de noi date pentru a determina dacă începerea terapiei cu levodopa prin Madopar HBS, la pacienţii noi, cu Parkinson, are, de asemenea, avantaje.
Mod de administrare: Doze uzuale: tratamentul cu Madopar, ca şi în cazul terapiei cu levodopa, trebuie început gradat; de altfel, indiferent de stadiul evolutiv al bolii, doza trebuie ajustată individual şi trebuie menţinută cât mai scăzută posibil. Următoarele indicaţii posologice trebuie privite doar ca un ghid. La administrarea de Madopar capsule sau madopar HBS, pacientul trebuie avertizat să înghită capsula fără a o mesteca. Comprimatele de Madopar pot fi divizate (sfărâmate) pentru a fi înghiţite mai uşor. Madopar trebuie luat în timpul meselor sau cu mâncare sau lichide suficiente. Terapia iniţială. În stadiile iniţiale ale bolii Parkinson este recomandat să se înceapă tratamentul cu 1 capsulă de Madopar 62,5 de 3-4 ori/zi. Pacienţii aflaţi în stadii mai avansate de boală trebuie să primească de două ori mai mult. Pe măsură ce se confirmă tolerabilitatea planului terapeutic iniţial, dozele pot fi crescute săptămânal, cu cel mult o doză pe zi (de ex. 4 doze zilnic în loc de 3). Dacă este posibilă supravegherea strictă a pacientului, adaptarea dozajului poate fi efectuată la fiecare 2-3 zile. Efectul optimal este obţinut, în general, la doze zilnice de 400-800 mg levodopa + 100-200 mg benserazidă, administrate divizat în 3-4 doze/zi. Dacă este necesară o creştere mai importantă a dozelor zilnice, aceasta se va efectua prin creşteri lunare. Între 4 şi 6 săptămâni se poate atinge doza optimă. Terapia de întreţinere. Doza uzuală de întreţinere este de 1 capsulă de Madopar 125 de 4-6 ori/zi. Numărul dozelor individuale (nu mai puţin de 3) ca şi distribuţia lor în cursul zilei trebuie adaptate pentru fiecare individ în parte. Indicaţii posologice speciale. Antiparkinsonienele de tip non-levopoda vor fi administrate în continuare, până când se obţine efectul complet al Madopar. După instalarea efectului Madopar, acestea pot fi reduse în mod treptat. În cazul pacienţilor la care s-a constatat existenţa unor fluctuaţii semnificative ale efectelor medicamentului în cursul zilei (fenomenul on-off) şi la care este necesară administrarea unor doze mici, repetate, este preferabil a se utiliza forma de Madopar HBS. Trecerea la terapia cu Madopar HBS va fi efectuată prin păstrarea aceleiaşi doze zilnice şi a frecvenţei de administrare, de la o zi la alta. După 2-3 zile dozele vor fi crescute în mod gradat cu până la 50%, din cauza mai slabei biodisponibilităţi a acestei forme speciale de medicament (Madopar HBS). Pacientul trebuie să fie informat de faptul că starea sa ar putea suferi o uşoară deteriorare, pentru scurt timp. Datorită proprietăţilor farmacocinetice speciale ale Madopar HBS, debutul acţiunii sale se produce la aproximativ 3 ore. Dacă se doreşte obţinerea unui nivel plasmatic eficace, mai rapid, Madopar HBS poate fi administrat împreună cu capsule sau comprimate de Madopar convenţional. Această metodologie poate fi extrem de utilă în special pentru prima doză de dimineaţă, care este de preferat să fie mai mare decât dozele următoare administrate peste zi. Dozajele individuale pentru Madopar HBS trebuie realizate cu deosebită grijă şi răbdare, la intervale de cel puţin 2-3 zile între fiecare schimbare de doză. În cazul unui răspuns slab la Madopar HBS, atunci când a fost administrată o doză ce corespunde la 1500 mg de levodopa este preferabil a se reveni la terapia prin comprimate sau capsule de Madopar convenţional. Răspunsul prea brutal la tratament va putea fi mai degrabă controlat prin mărimea intervalului dintre doze decât prin reducerea dozelor administrate. La pacienţii cu suferinţă nocturnă au fost obţinute efecte favorabile prin creşterea graduală a ultimei doze de seară la maximum 3 capsule de Madopar HBS, la ora culcării. Pacienţii trebuie supravegheaţi atent pentru a putea fi observată o eventuală apariţie a unor efecte psihice secundare. Dozele trebuie atent individualizate, îndeosebi la pacienţii vârstnici.
Reacţii adverse: Anorexia, greaţa şi voma apar rareori în cursul terapiei cu Madopar. Asemenea reacţii adverse pot apărea în stadiile iniţiale ale terapiei şi pot fi controlate fie prin administrarea Madopar în timpul meselor sau împreună cu alimente sau lichide în cantităţi suficiente, fie prin creşterea gradată a dozelor. Manifestări cardiovasculare (aritmii sau hipotensiune ortostatică) pot apărea ocazional. În stadiile tardive ale tratamentului pot apărea mişcări involuntare de tip coreiform sau atetozic. Acestea pot fi de regulă eliminate sau reduse până la un nivel tolerabil, prin scăderea dozelor. O creştere ulterioară a dozelor, pentru obţinerea unui efect terapeutic mai bun, poate fi încercată fără a fi urmată în mod obligatoriu de reapariţia reacţiilor adverse. Creşterea concentraţiei serice a transaminazelor şi/sau fosfatazei alcaline, de obicei de mică importanţă, fără a fi depăşit pragul superior al normalului, a fost uneori observată. În câteva cazuri au fost semnalate trombocitopenii şi/sau leucopenii tranzitorii sau anemie hemolitică de mică intensitate. Cu toate acestea, în condiţiile unei terapii de lungă durată este necesar controlul periodic al hemoleucogramei, dar şi al funcţiei hepatice şi renale. Au fost observate şi tulburări nervoase centrale (insomnie, agitaţie, rareori psihoze şi/sau reacţii psihotice - în special la vârstnici).
Interacţiuni: Madopar poate potenţa efectul simpatomimeticelor administrate concomitent. În această situaţie, este necesară o supraveghere atentă a aparatului cardiovascular, iar dozele de simpatomimetice vor trebui să fie reduse. Monitorizarea tensiunii arteriale este necesară atunci când Madopar este administrat concomitent cu medicamente hipotensoare, din cauza efectului aditiv pe care acesta îl exercită. Medicamentele neuroleptice acţionează ca antagonişti ai Madopar. Efectul produs de levodopa poate fi anihilat de vitamina B6. Acest antagonism nu apare dacă levodopa este asociată cu un inhibitor de decarboxilază, astfel încât Madopar poate fi concomitent cu preparatele polivitaminice ce conţin şi vitamină B6. Asocierea Madopar cu alte antiparkinsoniene (anticolinergice, amantadină, agonişti ai dopaminei) este posibilă, dar îşi potenţează reciproc atât efectele dorite, cât şi cele nedorite.
Supradozare: Cele mai obişnuite semne de supradozare sunt mişcările involuntare, confuzia, insomnia şi mult mai rar greaţa, voma sau aritmiile cardiace. Contracararea supradozării constă în spălătura gastrică, monitorizare cardiacă (EKG) şi a respiraţiei. Uneori poate fi necesară administrarea de stimulenţi respiratorii şi/sau antiaritmice sau, la nevoie, neuroleptice.
Contraindicaţii: Pacienţii nu trebuie să utilizeze inhibitori de monoaminooxidază, cu excepţia selegilinei, în perioada tratamentului cu Madopar. Madopar nu trebuie administrat la pacienţii cu decompensări grave, endocrine, renale, hepatice sau cardiace şi nici la cei cu psihoze sau nevroze psihice severe. Madopar nu va fi administrat la pacienţi sub 25 de ani (dezvoltarea scheletului osos trebuie să fie completă) sau la femeile însărcinate. Dacă sarcina apare la o femeie aflată sub tratament cu Madopar, medicamentul trebuie să fie întrerupt imediat. Măsurarea recentă a presiunii intraoculare este necesară la pacienţii cu glaucom supuşi terapiei cu Madopar. Controale periodice cardio-vasculare (inclusiv EKG) trebuie efectuate la toţi pacienţii care au prezentat în antecedente un infarct miocardic, insuficienţă coronariană sau o aritmie cardiacă. O atenţie deosebită va fi acordată şi pacienţilor cu antecedente de ulcer gastric sau osteomalacie. Cu excepţia urgenţelor, Madopar va fi oprit cu cel puţin 12-14 ore înainte de efectuarea unor intervenţii chirurgicale care necesită anestezie generală (din cauza interacţiunilor medicamentoase - vezi interacţiuni). După intervenţia chirurgicală, terapia cu Madopar va fi reluată, crescându-se în mod gradat dozele până la atingerea nivelului preoperator. Dacă pacientul trebuie operat de urgenţă, fără ca terapia cu Madopar să fi fost oprită în prealabil, se va evita anestezia cu ciclopropan sau halotan.