Escapelle (levonorgestrel) - prospect

Escapelle (Levonorgestrel) comprimate 1, thumb 5 mg - prospect

1. CE ESTE ESCAPELLE ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Comprimatul Escapelle conţine levonorgestrel, o substanţă activă de sinteză cu activitate asemănătoare celei a hormonului luteal.

Escapelle este un contraceptiv oral de urgenţă. Acesta poate ajuta la prevenirea sarcinii dacă este luat în primele 72 ore după ce a avut loc un contact sexual neprotejat, în condiţii de lipsă de eficacitate a metodei contraceptive sau după utilizarea unei metode contraceptive care nu este considerată ca fiind sigură.

Comprimatul Escapelle poate fi utilizat în orice zi a ciclului menstrual. S-a estimat că Escapelle previne 84% dintre sarcinile posibile, dacă este administrat în primele 72 ore după ce a avut loc un contact sexual neprotejat. Dacă nu sunteţi sigură că mai ştiţi momentul în care a avut loc contactul sexual neprotejat sau dacă acesta a avut loc cu mai mult de 72 ore înainte, în cadrul aceluiaşi ciclu menstrual, este posibil să fi avut loc concepţia. De aceea, administrarea Escapelle după un al doilea contact sexual poate să fie lipsită de eficacitate în ceea ce priveşte prevenirea sarcinii.

Escapelle nu este la fel de eficace ca o metodă contraceptivă obişnuită, cu administrare regulată. Dacă credeţi că aveţi nevoie de o a doua administrare a contraceptivului de urgenţă trebuie să luaţi în considerare utilizarea unei metode contraceptive cu administrare pe termen îndelungat.

2. ÎNAINTE SĂ LUAŢI ESCAPELLE

Nu luaţi Escapelle

- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la substanţa activă levonorgestrel sau la oricare dintre celelalte componente ale Escapelle.

- dacă suferiţi de insuficienţă hepatică severă.

- dacă sunteţi gravidă.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Escapelle

- dacă dumneavoastră rămâneţi gravidă chiar după ce aţi luat acest medicament, este important să vă adresaţi medicului dumneavoastră. Nu există dovezi conform cărora Escapelle dăunează copilului care se dezvoltă în uterul dumneavoastră, dar se poate ca medicul dumneavoastră să verifice dacă sarcina nu este ,,ectopică” (caz în care copilul se dezvoltă undeva în afara uterului).

Această atenţionare este deosebit de importantă pentru dumneavoastră dacă aveţi durere abdominală severă sau dacă aţi mai avut înainte o sarcină ectopică, vi s-a efectuat o intervenţie chirurgicală la nivelul trompelor uterine sau aţi avut boală inflamatorie pelvină.

- Trebuie evaluată posibilitatea  de administrare a Escapelle la pacientele cu tulburare a funcţiei hepatice.

- Bolile care se manifestă cu malabsorbţie severă, cum ar fi boala Crohn, poate afecta eficacitatea Escapelle.

- Nu se recomandă administrarea repetată în cadrul unui ciclu menstrual datorită posibilităţii de apariţie a tulburărilor acestui ciclu.

- După ce aţi luat Escapelle, este important să faceţi o programare la medicul dumneavoastră pentru a-l întreba despre ce metode contraceptive cu administrare regulată sunt adecvate pentru a le utiliza.

Deşi la majoritatea femeilor următoarea sângerare menstruală apare la momentul obişnuit, la  unele  aceasta  va  apare  mai  târziu sau mai devreme decât momentul obişnuit. Dacă nu observaţi apariţia sângerării menstruale în interval de 5 zile sau dacă apare la momentul obişnuit dar are aspect anormal sau dacă credeţi că sunteţi gravidă (vă simţiţi rău, aveţi greaţă, vărsături, angorjare a sânilor, etc.) trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră.

Folosirea altor medicamente

Unele medicamente pe care le luaţi concomitent pot intensifica  metabolizarea substanţei active din componenţă medicamentului, reducându-i eficacitatea. Acestea includ medicamente pentru tratamentul epilepsiei, al infecţiilor fungice, antibiotice, precum şi medicamente din plante, care conţin sunătoare (Hypericum perforatum).

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Sarcina şi alăptarea

Escapelle nu trebuie utilizat de către femeile gravide şi nu determină întreruperea sarcinii. În cazul eşecului acestei metode contraceptive de urgenţă datorită unei  sarcini deja existente, studiile epidemiologice nu indică apariţia unor reacţii adverse determinate de progestativ (substanţa activă din componenţa medicamentului) asupra fătului.

Substanta activă din componenţa Escapelle este secretată în laptele matern. Dacă alăptaţi, luaţi Escapelle după ce aţi hrănit copilul.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Escapelle

În caz de intoleranţă la lactoză (zaharul din lapte) trebuie să ţineţi cont că fiecare comprimat Escapelle conţine 142,5 mg lactoză monohidrat. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

3. CUM SĂ LUAŢI ESCAPELLE

Trebuie să luaţi comprimatul nu mai târziu de 72 ore după ce aţi avut un contact sexual neprotejat. Dacă apar vărsăturile în decurs de trei ore după ce aţi luat comprimatul, trebuie să luaţi imediat alt comprimat.

După ce aţi utilizat contraceptivul de urgenţă se recomandă să  utilizaţi o metodă contraceptivă de barieră locală (de exemplu prezervativul) până în momentul apariţiei următoarei sângerări menstruale.

Utilizarea Escapelle nu constituie o contraindicaţie pentru continuarea contracepţiei hormonale cu administrare regulată.

Nu se recomandă administrarea Escapelle la copii. Deoarece datele disponibile referitoare la utilizarea medicamentului de către tinerele cu vârstă sub 16 ani sunt foarte limitate, nu se recomandă administrarea la această categorie de paciente, fără supraveghere medicală.

Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Escapelle:

Trebuie să luaţi Escapelle în doza, felul şi pe durata recomandată de către medicul dumneavoastră. Supradozajul poate determina greaţă şi sângerare vaginală. În acest  caz  adresaţi-vă  imediat  medicului dumneavoastră.

4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Escapelle poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

În funcţie de frecvenţa lor de apariţie, reacţiile adverse pot să fie următoarele:

- la peste 10%: tulburări ale sângerării, greaţă, oboseală, durere  în  abdomenul  inferior  şi durere de cap

- între 1% şi 10%: ameţeli, angorjare a sânilor, diaree, vărsături.

5. CUM SE PĂSTREAZĂ ESCAPELLE

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor. Nu sunt necesare condiţii speciale pentru păstrare. Nu utilizaţi Escapelle după data de expirare înscrisă pe ambalaj.

6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Ce conţine Escapelle

- Substanţa activă este levonorgestrelul. Un comprimat conţine levonorgestrel 1,5 mg.

- Celelalte componente sunt: amidon de cartof, amidon de porumb, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu, talc, lactoză monohidrat.

Cum arată Escapelle şi conţinutul ambalajului

Comprimate Escapelle sunt rotunde, plate, de culoare aproape albă, cu diametrul de aproximativ 8 mm, inscripţionate cu ,,G00” pe una din feţe. Ele sunt ambalate în  cutii care conţin câte un blister din PVC/Al a un comprimat.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul

Gedeon Richter Plc.

Gyömröi út 19-21, 1103 Budapesta, Ungaria

Add comment


Security code
Refresh