Tromboza venoasă profundă (TVP) reprezintă obstrucția cu un cheag de sânge a unui ax venos profund. Apare cel mai frecvent la nivelul membrelor inferioare (peste 90% din cazuri), de unde poate migra în circulația pulmonară (embolie pulmonară).
Tromboza venoasă profundă a membrelor inferioare poate fi localizată distal (pe venele gambiere sau venele poplitee) sau proximal (pe venele femurale sau iliace). Severitatea manifestărilor clinice depinde de capacitatea de supleere a drenajului prin sistemul venos superficial, sediul și gradul obstrucției venoase (parțială/completă).
Iată care sunt principalele semne și simptome de tromboză venoasă profundă:
- umflarea (tumefacția) membrului inferior, cu roșeață și temperatură locală crescută
- durere la mers
- molet împăstat
- durere în gambă spontan, la compresie sau la flexia dorsală a piciorului (semnul Hommans)
- subfebră sau febră
- vene superficiale turgide cu desen venos proeminent (datorită devierii fluxului sangvin din sistemul profund în cel superficial)
Apariția în evoluția trombozei venoase profunde a unor simptome precum dispnee, durere toracică, tuse sau hemoptizie sugerează embolia pulmonară.
Diagnosticul de TVP se pune pe baza simptomelor clinice, dozarea D-dimerilor și ecografie Doppler. Tratamentul constă în administrarea de anticoagulante și trombolitice.