Sindromul de liz? tumoral? define?te complica?iile metabolice care apar ca urmare a distrugerii celulelor canceroase, troche fie spontan, fie în urma tratamentului.
Aceste complicații constau în hiperkalemie, hiperfosfatemie, hiperuricemie, hiperuricozurie, hipocalcemie, nefropatie urică acută și insuficiență renală acută. Sindromul de liză tumorală este cea mai frecventă urgență legată de boală la pacienții cu cancere hematologice. Când celulele canceroase mor, se eliberează potasiu, fosfor și acizi nucleici (care sunt metabolizați până la acid uric).
Cauze
Sindromul de liză tumorală poate apărea fie spontan, fie după inițierea tratamentului anticanceros. Deși orice malignitate poate suferi fenomenul de liză tumorală, cele mai frecvente tumori asociate cu acest sindrom sunt: limfoame (limfomul Burkitt, limfom non-Hodgkin) și leucemii (leucemia limfoblastică acută, leucemia mieloidă acută). Principalul factor precipitant al sindromului de liză tumorală este chimioterapia, dar uneori poate apărea și după corticoterapie sau chiar spontan.
Factorii de risc sunt disfuncția renală preexistentă, oliguria, deshidratarea, hipotensiunea și pH-ul urinar acid.
Semne și simptome
- hiperkalemia (peste 7 mmoli/dl) – modificări EKG, oboseală musculară severă până la paralizie
- hiperfosfatemia – precipită calciul sub formă de fosfat de calciu, care se depune sub formă de cristale în parenchimul renal și poate duce la insuficiență renală acută. Hiperfosfatemia nu apare în sindromul de liză tumorală spontană pretratament (o explicație fiind faptul că tumora reușește să reutilizeze fosfatul pentru sinteza de noi acizi nucleici și noi celule canceroase, pe când în sindromul de liză tumorală post-chimioterapie nu mai sunt sintetizate noi celule).
- hipocalcemia (consecință a hiperfosfatemiei) – tetanie, convulsii, tulburări extrapiramidale (parkinsonism), papiledem, agitație, anxietate, miopatie, tulburări de ritm și conducere
- hiperuricemie și hiperuricozurie – nefropatie urică acută, o cauză importantă de insuficiență renală acută (dar mai puțin importantă decât hiperfosfatemia, pentru că există tratamente eficiente).
Diagnostic
Sindromul de liză tumorală trebuie suspectat la pacienții cu încărcare tumorală masivă (cancere hematologice, tumori voluminoase) care dezvoltă insuficiență renală acută oligo-anurică cu hiperuricemie (>15 mg/dl) sau hiperfosfatemie (> 8 mg/dl). Sumarul de urină conține cristale de acid uric sau urați. Raportul acid uric urinar/creatinină este peste 1, față de 0.6-0.7 în celelalte cauze de insuficiență renală.
Conform criteriilor Cairo-Bishop, sindromul de liză tumorală este definit pe baza prezenței simultane a 2 criterii de laborator (acid uric > 8 mg/dl sau o creștere cu 25%, potasiu 6 mEq/l sau o creștere cu 25%, fosfat > 4.5 mg/dl sau sau o creștere cu 25%, calciu < 7 mg/dl sau o scădere cu 25%) și unul clinic (insuficiență renală cu creatinină de 1.5 ori valoarea normală, aritmie cardiacă sau moarte subită, convulsii).
Prevenție. Tratament
La pacienții cu malignități cu rată mare de turnover celular care urmează să primească chimioterapie se recomandă profilaxia sindromului de liză tumorală cu hidratare crescută (în vedere menținerii unui volum urinar > 2.5 litri/zi), diuretice de ansă (furosemid) și allopurinol (inhibitor de xantin-oxidază) sau rasburicase (uricază sintetică). Alcalinizarea urinii cu acetazolamidă sau bicarbonat de sodiu nu este recomandată, întrucât crește solubilitatea acidului uric dar o scade pe cea a fosfatului de calciu, iar hiperfosfatemia este mai greu de corectat decât hiperuricemia.
Principala cauză de insuficiență renală acută în sindromul de liză tumorală este hiperfosfatemia, care beneficiază de hemodializă (hemodializă arteriovenoasă, hemofiltrare venovenoasă continuă sau hemodializă venovenoasă continuă).
Referințe: The Tumor Lysis Syndrome, foto: medicalnewsonline.net