Plumbul este un metal greu folosit în special în radiologie (pentru dispozitivele de protec?ie) ?i industria metalurgic?. Uneori îns? el este prezent în concentra?ii mari chiar în mediul care tr?im ?i ne pune în pericol s?n?tatea.

Intoxicația cu plumb poartă numele de saturnism. Denumirea de saturnism provine de la legătura pe care romanii o bănuiau a exista între boala manifestată prin apatie, oboseală extremă, anorexie, anemie și artralgii și zeul Saturn (zeu trist). Plumbul a fost multă vreme folosit pentru căptușirea țevilor care transportau apa, pentru vasele în care era păstrat vinul, pentru turnarea monedelor și pentru echipament de război (scut, mănuși). În mediul extern plumbul nu se găsește ca atare, ci doar în minereuri, unde are culoarea argintie sau gri.

Metabolismul plumbului

Principalele căi de pătrundere a plumbului în organism sunt reprezentate de inhalare și ingestie. În tubul digestiv, plumbul este absorbit în proporție de 5-10% la adulți (și până la 50% la copii și gravide), iar la nivel pulmonar, în proporție de 50-70%. Există și posibilitatea absorbției prin piele (doar plumbul organic), în cazul tetraetilului de plumb care intră în compoziția benzinei ca antidetonant. După absorbție, plumbul este distribuit în diversele compartimente ale organismului, unde persistă de la câteva zile la câteva zeci de ani: spre exemplu, timpul de înjumătățire al plumbului din hematii este de 35 zile, al celui din țesuturile moi de 40 zile, iar a celui din oase este de 20-30 ani (există însă și un transfer al plumbului din depozitele osoase spre celulele sangvine, pe principiul echilibrării concentrațiilor între compartimente). Cantitatea de plumb din sânge (plumbemia) nu reflectă încărcarea reală a organismului cu metal deoarece până la 90% din cantitatea de plumb se depozitează la nivel osos, iar 10% în ficat, rinichi și țesuturile moi. Eliminarea se face în principal pe cale renală, prin filtrare glomerulară și secreție tubulară, și secundar prin fanere, transpirație sau fecale. Plumbul traversează bariera placentară și afectează dezvoltarea fătului. Se excretă în laptele matern. Absorbția și excreția plumbului sunt influențate de concentrația din dietă și serică de fier, calciu, zinc, seleniu, fosfați și vitamina D.

Toxicitatea plumbului

Pătruns în organism, plumbul blochează grupările enzimatice tiol – SH (ferochelataza, dehidraza acidului delta-aminolevulinic), care are drept consecințe:

• imposibilitatea sintezei hem-ului din compoziția hemoglobinei
• demielinizare nervilor periferici cu neuropatie motorie periferică
• tulburări neuropsihicocomportamentale
• convulsii, comă, encefalopatie saturnină (cefalee, insomnie, agitație, delir, halucinații, dezorientare temporo-spațială, tulburări vizuale, pareze de nervi cranieni)
• disfuncție renală cu leziuni ale tubilor proximali (sindrom Fanconi) și ale ansei Henle
• artralgii
• tulburări digestive
• vasculotoxicitate

Intoxicația congenitală cu plumb poate duce la avort spontan, oprirea în evoluție a sarcinii, malformații, prematuritate sau retard de creștere intrauterină cu dismaturitate.

Efecte plumbului asupra sistemului nervos central și periferic – sindrom neurologic

Expunerea la plumb are o toxicitate crescută la copii, sugari și gravide, la care pragul apariției efectelor nocive asupra organismului este mult mai scăzut. În plus, bariera encefalică este incompletă la copii și metalul pătrunde mai ușor în sistemul nervos central, ducând la apariția de manifestări neurologice; cu fiecare creștere de 10 µg/dl a plumbemiei se înregistrează o scădere a IQ-ului cu 7 puncte. Astfel, expunerea la plumb la copii se corelează cu performanțe școlare scăzute, absenteism, deficit de vocabular, al timpului și fineții reacțiilor. Encefalopatia saturnină la adult apare la niveluri de încărcare cu plumb foarte mari, de peste 450 µg/dl, deși simptome neurologice pot fi prezente și la concentrații mai mici: scăderea capacității de concentrare și a memoriei, cefalee, iritabilitate, depresie, tulburări de dispoziție, vertij, parestezii, paralizii, diminuarea timpului de reacție, scăderea manualității și a performanțelor cognitive.

La nivelul sistemului nervos periferic, plumbul cauzează încetinirea conducerii nervoase, astenia până la paralizie a extensorilor mâinii și tulburări posturale.

Efectele plumbului asupra sistemului hematologic – sindrom hematologic

Durata de viață a plumbului din sânge este de circa 1 lună. În compartimentul sangvin, metalul este repartizat 99% în eritrocite și 1% în plasmă. Distribuția plasmatică este mai importantă deoarece este cea care contribuie la transferul plumbului dinspre țesuturile mineralizate spre sânge. Sindromul hematologic caracterizat prin blocarea sintezei hem-ului apare la niveluri ale plumbemiei de 50 µg/dl la expușii profesional și la 20-30 µg/dl la copii.

Efectele plumbului asupra aparatului gastrointestinal – sindrom digestiv

La nivelul tubului gastrointestinal, plumbul determină dureri colicative violente (colica saturnină), constipație, vărsături, anorexie și scădere ponderală. Manifestările digestive apar la adulți la concentrații între 100 și 200 µg/dl, iar la copii la 50-100 µg/dl. Plumbul interferă și cu enzimele citocromului P450.

Efectele plumbului asupra aparatului reproducător

Expunerea la plumb determină scăderea numărului și mobilității spermatozoizilor, teratospermie și scăderea fertilității la ambele sexe. Plumbul trece bariera feto-placentară și poate influența viabilitatea fătului, precum și dezvoltarea ulterioară a copilului. Intoxicația congenitală poate apărea la o plumbemie maternă de peste 15 µg/dl.

Efectele plumbului asupra aparatului renal

Expunerea acută la plumb poate induce afectarea tubului proximal cu apariția unui sindrom Fanconi-like: aminoacidurie, glicozurie, hiperfosfaturie. Expunerea cronică este asociată cu apariția nefritei interstițiale și a insuficienței renale cronice. Afectarea renală apare la un nivel al plumbemiei de peste 60 µg/dl. Datorită efectelor vasculotoxice, expunerea la plumb poate induce și hipertensiune arterială de cauză renală.

Efectele plumbului asupra aparatului cardiovascular

La nivelul aparatului cardiovascular, plumbul duce la apariția hipertensiunii arteriale, accelerarea aterosclerozei și creșterea riscului cardiovascular.

Alte efecte ale plumbului

În ceea ce privește efectele metabolice ale plumbului, există o relație de invers proporționalitate între nivelul plumbului din sânge și cel al vitaminei D. Plumbul împiedică transformarea vitaminei D în forma sa activă biologic: 1.,25-dihidroxivitamina D3, care este responsabilă de homeostazia fosfo-calcică. La copii, efectele asupra metabolismului vitaminei D apar de la niveluri ale plumbemiei de peste 60 µg/dl, interferând cu dezvoltarea osoasă normală.

Asupra sistemului imun, plumbul produce supresia nivelurilor secretoare de IgA și afectarea funcției limfocitelor T. Metalul induce și mutații la nivelul ADN și insuficiența mecanismelor reparatoare care promovează cancerogeneza. Plumbul este inclus în grupa 2B (probabil carcinogen) a clasificării IARC a substanțelor cancerigene.

Surse de plumb

• sol, praf  (fie prin inhalare, prin prin ingestie – la copiii cu sindrom pica=geofagie)
• poluare de la întreprinderi de metealurgie neferoasă (Zlatna, Baia Mare, Copșa Mică)
• case vopsite cu plumb
• alcool distilat în instalații necorespunzătoare, cu țevi de plumb
• apă contaminată (instalații cu țevi vechi)
• fructe, legume, zarzavaturi nespălate care pot avea pe suprafață praf cu plumb
• intersecții supraaglomerate
• benzină
• vopsea, lac, email
• obiecte din cristal, ceramică, teracotă sau porțelan china
• bijuterii din metal
• produse cosmetice
• jucării chinezești
• carne de vânat (animale împușcate cu gloanțe de plumb)
• mase plastice (stearat de plumb)
• unele alimente de import

Există o serie de profesii cu risc de expunere cronică la plumb: lucrătorii din fabricile de acumulatori (baterii), armament, cabluri, instalații, sticlă, echipament medical, din topitorii, vopsitorii, mine, tipografii, întreprinderi chimice (plastice, cauciuc), precum și cei care manipulează benzina cu plumb. Riscul este mai mare pentru cei care lucrează în spații închise, neventilate și care nu folosesc echipamente de protecție (ex. mască cu filtru). Expunere semnificativă pot risca și pictorii care folosesc vopsea cu plumb.

Plumbul se topește la 330 grade Celsius și poate fi manipulat pentru turnarea de diferite forme sau obiecte. Temperatura de lucru nu trebuie să depășească 450 grade Celsius deoarece peste acest prag, plumbul emite vapori ce sunt rapid inhalați; acest lucru este greu de evitat în cazul aliajelor care conțin plumb, deoarece pentru recuperarea altor metale componente precum zinc sunt necesare temperaturi de peste 500 grade, la care se vor forma cantități mari de vapori de plumb.

Manifestări clinice: semne și simptome

Principalele manifestări clinice ale intoxicației cu plumb sunt:

• triada celor 3 A – anemie, apatie, anorexie
• tulburări digestive – colici abdominale (colici saturnine), constipație, greață, vărsături
• tulburări neurologice – neuropatie motorie periferică, ataxie, convulsii, stupor, comă
• tulburări comportamentale
• disfuncție renală – nefrită tubulointerstițială
• hipertensiune arterială, endarterită
• hemoliză
• artralgii, mialgii
• astenie, fatigabilitate
• lizereu gingival caracteristic (Burton)
• infertilitate
• scăderea libidoului, impotență
• afecțiuni congenitale la copiii ai căror părinți au avut expunere la plumb

Expunerea prelungită la plumb poate duce la afectarea sistemului nervos central și rinichilor, în special la copii, și este asociată cu o incidență crescută a cancerului.

Diagnostic

Anamneza poate fi utilă în stabilirea unei expuneri profesionale, ceea ce trebuie să antreneze determinări de plumb în aerul de la locul de muncă.

Markerii serici de expunere la plumb sunt:

• creșterea plumbemiei peste 70 µg/dl
• creșterea plumburiei peste 150 µg/l

Indicatorii efectelor biologice ale intoxicației cu plumb sunt:

• creșterea acidului delta-aminolevulinic (ALA) urinar peste 20 µg/l
• creșterea coproporfirinelor în urină peste 300 µg/l
• anemie saturnină: scăderea Hb sub valorile corespunzătoare vârstei și sexului, creșterea frecvenței hematiilor cu granulații bazofile sau corpi Heinz la frotiul de sânge periferic, creșterea fragilității mecanice a hematiilor, reticulocitoză, sideremie normală sau crescută
• creșterea protoporfirinei libere eritrocitare (PEL)
• scăderea dehidrazei acidului delta-aminolevulinic (ALA-DH) sub 25 U/l
• dozarea plumbului depozitat în oase
• scăderea vitezei de conducere prin nervul radial sub 50 m/s
• peste 2 mg plumb urinar la testul de provocare cu edetamină (eliminare totală pe 5 zile); o valoare peste 12 mg la descărcare este diagnostică pentru intoxicație cu plumb

Plumbemia este utilă în diagnosticarea expunerii recente la plumb, pe când plumburia este fidelă pentru monitorizarea intoxicației cronice cu plumb.

La persoanele cu expunere profesională la plumb, limitele admise sunt de 40 µg/dl pentru plumbemie, 150 µg/l pentru plumburie,  10 mg/1g creatinină pentru ALA urinar și 150 µg/1g creatinină pentru coproporfirine. Pentru populația generală, limita maximă admisă de OMS este de 10 µg/dl pentru plumbemie. Concentrația maximă admisă pentru plumbul din apa de băut este de 0,01 ppm.

Diagnosticul diferențial se face pentru colica saturnină cu alte cauze de abdomen acut (colică renală, colică biliară, apendicită acută, ulcer gastroduodenal, ocluzie intestinală, porfirie), pentru anemia saturnină cu alte tipuri de anemie iar pentru encefalopatia saturnină cu cea hepatică sau hipertensivă.

Tratament

Tratamentul intoxicației acute cu plumb constă în extragerea din mediul toxic, decontaminare externă și internă (lavaj gastric cu administrare de cărbune medicinal), limitarea absorbției, grăbirea excreției renale și administrarea de antidot. Antidotul este reprezentat de agenți chelatori de tipul dimercaprol (BAL), edetat de calciu disodic și penicilamină. Totodată se va asigura și tratament simptomatic pentru convulsii, manifestările digestive și artralgii. Se recomandă și administrarea de vitamine B și C.